Duminica 22 Decembrie

Prima stradă smart din România este mereu murdară! Clujenii cer ca polițiștii să-i amendeze pe cei care își aruncă gunoaiele pe strada din Cluj


În anul 2020 a fost inaugurată la Cluj prima stradă smart din România, în cartierul Mărăști. 

Renovarea a costat aproape 6.000.000 de lei, iar pe strada Molnar Piuariu au apărut locuri pentru încărcarea bicicletelor, trotinetelor și mașinilor electrice.

De asemenea au fost montate, printre altele și bănci cu porturi USB pentru încărcarea telefoanelor, wi-fi, iluminat inteligent dar și un sistem de irigare cu senzori. 

Clujenii care locuiesc în zonă spun însă că, acum, la 4 ani de la finalizarea lucrărilor de modernizare, strada este mai mereu murdară.

Într-adevăr aceasta este situată într-o zonă foarte circulată, în apropierea căminelor pentru studenți, lucru care ar putea fi un factor care contribuie la dezastrul de pe stradă. Cei care locuiesc aproape cer ca Poliția să facă verificări periodice și să îi amendeze pe cei care fac mizerie.

„Strada inteligentă, Molnar Piuariu, Mărăști, este tot timpul murdară, lumea nu are grijă. Vă rog a se trimite regulat să se facă curățenie și politia locala să verifice periodic și să sancționeze persoanele care fac mizerie, nu doar amenzi pentru parcări. Se poate soluționa? Mulțumesc!”, a reclamat un locuitor al cartierului Mărăști.


Comentarii Facebook