Primăria promite lărgirea străzii Bună Ziua: Dacă nu vom avea o mare problemă

 

Primăria Cluj-Napoca va expropria terenurile de lângă strada Bună Ziua, pentru a putea lărgi strada și pentru a crea, în plus, câte o bandă pe fiecare sens de circulație.

 

Lărgirea străzii Bună Ziua este proiectul de suflet al domnului Dan Tarcea (n.red. viceprimarul Clujului), cu care l-am mandatat din prima zi de când a fost numit viceprimar. A reușit deja câteva lucruri concrete, să identifice proprietățile, deocamdată, și să înceapă procedurile de a le expropria, acolo unde nu avem noi proprietatea, și să facem lărgirea pe Bună Ziua și sensul giratoriu de la intersecția cu strada Trifoiului, care este iarăși prevăzut în proiectul nostru. Obiectivul este să se lărgescă cu o bandă pe ambele părți, pentru că acolo lucrurile vor arăta urât în câțiva ani”, a declarat primarul Emil Boc, la emisiunea Știri de Cluj LIVE.

 

Colegul de partid al lui Emil Boc, senatorul Marius Nicoară, a propus ca strada Bună Ziua să fie cu sens unic, spre Calea Turzii, iar strada Mihai Românu să fie tot cu sens unic, dar dinspre Calea Turzii spre strada Bună Ziua.

 

Proiectul lui Marius Nicoară nu a fost primit bine de șoferi, care l-au criticat.

 

Cum propune Marius Nicoară decongestionarea traficului din cartierul Bună Ziua: Sensuri unice - FOTO

Comentarii Facebook