Duminica 22 Decembrie

Primaria vrea sa schimbe fata invatamantului clujean, prin modificarea curriculei! COMENTEAZA PROIECTUL VIDEO


Primaria Cluj-Napoca vrea sa se alieze cu parintii, cu mediul oamenilor de afaceri si cu profesori universitari pentru a nu mai scoate elevi fara niciun viitor de pe bancile scolilor.


Din anul scolar 2012-2013, consiliile de administratie ale scolilor vor stabili 30% din curricula de invatamant, fata de 5% cat este in prezent. Primarul Sorin Apostu a anuntat ca isi propune sa nu mai lase la latitudinea profesorilor ce materii sa se studieze suplimentar de catre elevi, ci sa se foloseasca de influenta pe care o are Primaria si Consiliul Local si sa faca unele schimbari.

Potrivit noii legi a educatiei, 60% din componenta consiliilor de administratie ale scolilor este alcatuita din reprezentanti ai primarului, ai consiliului local si ai parintilor.

"Am fixat cateva tinte strategice pe termen lung, practic cei care termina invatamantul preuniversitar se despart in doua categorii. Sunt cei care doresc sa mearga in continuare la universitati si aici avem aportul si sprijinul si colaborarea universitatilor clujene, care vor da pe parcursul integrarii acestui sistem optiuni si idei in ceea ce priveste curricula din cadrul scolilor si liceelor clujene. De asemenea, mai sunt si absolventii invatamantului preuniversitar care nu vor dori sa urmeze invatamantul universitar si vor sa se angajeze. Aici avem nevoie de sprijinul investitorilor si a Camerei de Industrie Cluj, care stiu care este forta de munca necesara si tipul de pregatire locala, pe care trebuie sa il aiba un absolvent clujean", a declarat primarul Sprin Apostu.

Edilul a precizat ca oferta scolara trebuie sa fie adaptata la nevoile locale. "Nu mai are rost sa facem discipline pentru intregirea normelor. Pana acum acel 5 % era folosit tocmai pentru acest lucru. In conformitate cu noua lege a invatamantului, consiliul de administratie este format in majoritate din reprezentantii administratiei locale si ai parintilor. Reprezentantii primarului si ai consiliului local vor fi fosti elevi ai respectivului liceu, care sunt oameni de afaceri, parinti, reprezentanti ai universitatilor, reprezentantii desemnati impreuna cu Camera de Comert si Industrie", a mai adaugat Apostu.

Primarul a mentionat ca vrea sa dezvolte un forum de discutie dupa modelul www.domnuleprimar.ro, unde toti cei implicati in procesul de invatamant sa discute.

"Eu pe site -ul www.domnuleprimar.ro raspund la fiecare solicitare a cetatenilor. Vom organiza un e-grup educational in care elevii, agentii economici pot sugera, pot pune intrebari si pot intra in comunicare pentru a crea o interactivitate coerenta pentru aceasta curricula scolara. O sa vedem poate pe acel site ca se face prea multa informatica de tip vechi sau poate prea multa engleza americana si nu engleza afacerilor", a mai adaugat Sorin Apostu. 

Grupul de lucru constituit pe marginea acestui proiect va trebui sa vina cu o serie de concluzii pana in luna februarie 2012, pentru ca totul sa fie finalizat pana in luna septembrie a anului viitor.

Comentarii Facebook