Sambata 21 Decembrie

Primărița din Tureni critică separatoarele de sensuri din localitate: Câte persoane mai trebuie să moară?


Câte persoane trebuie să mai moară pentru ca IGPR și CNAIR să reacționeze”, a acuzat primărița din Tureni, Daniela Elena Mănăilă, după accidentul grav de vineri seara, 3 septembrie. 

În ultimii ani, de când CNAIR a avut „geniala” idee de a monta celebrele separatoare de sensuri, accidentele de circulație, cu urmări grave, se produc cu o frecvență ALARMANTĂ!

Ultimul astfel de accident s-a produs vineri, 3 septembrie, victimă fiind un tânăr de 36 de ani, care tocmai își botezase copilul, în vârstă de doar 3 luni.

Un copil nu-și va cunoaște, niciodată, tatăl, iar o mamă își va crește copilul văduvă ... din cauza cui?

EI bine, noi spunem că este din cauza ignoranței și a indolenței care domnește în Inspectoratul General al Poliției Române și în Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

De ce? Pentru că aceste două instituții ridică din umeri și își pasează responsabilitățile de la una, la cealaltă, fără să rezolve – în definitiv – nimic.

Dragi cetățeni, ceea ce IGPR și CNAIR nu vă spun, dar vă spunem noi este faptul că există un studiu de fezabilitate, pentru amenajarea unui sens giratoriu în intersecția de lângă hotel-restaurant Paprika.

Însă acest studiu de fezabilitate este blocat. Noi avem informații că blocajul se petrece la Inspectoratul General al Poliției Române, care efectiv nu dorește să dea aviz favorabil acestui studiu de fezabilitate, care ar rezolva cel puțin una dintre nenumăratele probleme cu care se confruntă infrastructura rutieră din comuna Tureni”, a acuzat primărița.

Daniela Elena Mănăilă mai spune că ”în urmă cu doi ani, Primăria Tureni a realizat un studiu de fezabilitate pentru semaforizarea DN 1, însă Camera de Conturi a Județului Cluj ne-a obligat să RENUNȚĂM la acel proiect, invocându-se faptul că DN1 nu este responsabilitatea Comunei Tureni, asta în ciuda faptului că voiam să semaforizăm exact intersecția unde vineri s-a produs tragedia!

Instituțiile statului STAU impasibile, iar politicienii se umflă pe rețelele de socializare, vorbind despre „limitatoare de viteză”. De ce, în loc să avem accidente, nu avem controale radar LA TURENI, cu o frecvență mai mare? De ce li se permite „baștanilor” să circule cu 150 km/h în localitate?

Cine își asumă responsabilitatea pentru aceste decese? Domnule Benone Marian Matei, dumneavoastră? Domnule Cătălin Drulă, poate dumneavoastră? Doamna Maria Ioniță, oare dumneavoastră?

În definitiv vorbim despre vieți pierdute, drame și tragedii ... care nu se văd nici de la București, nici de la Cluj ... dar se simt, cu durere și lacrimi, la Tureni!”, a încheiat primărița.

Accident MORTAL între Vâlcele și Tureni! O mașină s-a răsturnat. Au sărit bucăți din motor - VIDEO și FOTO

Comentarii Facebook