Duminica 22 Decembrie

Primii recenzori au ieșit pe teren. Ce se întâmplă dacă recenzorul nu te găsește acasă


Luni, primii recenzori au ieșit pe teren, în etapa a doua a recensământului 2022. 

După mai multe amânări, fie din cauza faptului că nu s-a făcut sincronizarea datelor pe tablete, fie că mai este nevoie de personal, recenzorii au început de ieri să meargă pe teren, potrivit stirileprotv.ro.

În Primării încă se face sincronizarea datelor pe tablete şi în plus, în continuare e lipsa de personal. Acolo unde recenzorul nu găseşte pe nimeni acasă, lasă un bilet și un număr de telefon. Proprietarul trebuie să-l apeleze pentru ca cei doi să se înţeleagă apoi cu privire la data la care se pot întâlni, notează sursa citată. 

Teoretic, cea de-a doua etapă a recensământului ar trebui să se încheie pe 17 iulie, însă este posibil ca ea să se mai prelungească având în vedere că a început stângaci.

Potrivit INS, până la finalul zilei de 27 mai, ultima zi de autorecenzare, s-au înregistrat în total 11 milioane de chestionare, dintre care 8,9 milioane de chestionare valide la nivel de persoană (53,9% în mediul urban și 46,1% în mediul rural), ceea ce reprezintă 46,8% din populația rezidentă țintă estimată, a informat, luni, Institutul Naţional de Statistică (INS).

Comentarii Facebook