Primul mesaj transmis de Marcel Pavel din spital, după ce a fost diagnosticat cu COVID-19
Marcel Pavel a fost dus la spitalul „Matei Balș”, miercuri, unde este internat și în prezent, după ce a fost diagnosticat cu COVID-19.
Vineri dimineață, artistul s-a fotografiat pe patul de spital și a transmis un mesaj pe pagina sa de Facebook, prin care explică situația cu care se confruntă.
“Bună dimineața, dragi prieteni! În ultimile zile am trecut prin momente cumplite si de aceea este lesne de înțeles că nu am mai apărut aici pe rețelele de socializare! Regretul cel mai mare a fost acela că mass-media nu se dezminte niciodată, câteva excepții făcând doar anumite publicații si posturi de tv de știri care au dat știrile la modul foarte corect privind starea mea de sănătate și cauzele reale a acestei nenorociri care s-au abătut asupra mea, contactând o dublă pneumonie și corelată cu acest nenorocit de Covid-19, fiindu-mi aproape fatale! Celelalte publicații și posturi tv m-au desființat efectiv, comportându-se precum hienele ! Așa își ajută presa din România semenii când sunt la un pas de moarte! Acum cu ajutorul bunului Dumnezeu și a întreg personalului Institutului “Matei Balș”, condus impecabil de către domnul Streiu Cercel, am fost salvat, dar mai având încă o perioadă dificilă de trecut și voi reveni la viață cum s-ar spune! Mă plec în fața acestor eroi pentru priceperea, gesturile și eforturile extraordinare ale medicilor, asistentele medicale, infirmierelor a Institutului “Matei Balș”. Le mulțumesc în mod special doamnei doctor Livia Hara (concidența este aceea că doamna doctor a copilărit cu mine pe meleagurile orașului Campu Lung Muscel, fiindu-mi și colegă de școală muzică, amândoi luând premiu cu coroniță în fiecare an, dânsa fiind pianistă la acea vreme iar eu violoncelist), și de aceea îmi de mulțumiri domnului Streinu Cercel P.S. Dragi prieteni vă mulțumesc din adâncul inimii pentru gândurile bune și susținere! Dumnezeu să ne ocrotească și să ne binecuvânteze! Amin”, a scris Marcel Pavel pe Facebook.
3 Comentarii
Te-au plătit bine lăutarule? De ce **** mea nu a luat atitudine trustul bullshitAntena când se lăuda circar- ul care se crede mare actor de Hollywood Bendeac că a avut Covid-19?
naiba-l crede
lasa ca le trage o cantare la doctori si trece tot covitu