Duminica 22 Decembrie

Printul Charles a devenit Doctor Honoris Causa al UBB: Am fost întrebat ce mă atrage în România...

 

Universitatea Babeș-Bolyai a decernat, în cadrul unei ceremonii solemne titlul de Doctor Honoris Causa Alteței Sale Regale Charles, Prinț de Wales. 

 

Distincţia a fost acordată în urma votului din data de 8 mai 2017 al Senatului UBB, în semn de recunoaștere a contribuției deosebite a Alteței Sale Regale Prințul de Wales în domeniul valorificării patrimoniului cultural românesc, al promovării valorilor istorice multiculturale, al cunoașterii mediului spiritual și natural românesc peste hotare, precum și pentru întărirea cooperării dintre Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și România. 

 

Prin proprietăți, prin fundații și asociații, prin încurajarea investițiilor și a competiției, prin interesul pentru restaurarea monumentelor și protecția naturii, dar mai ales prin exemplul personal, prințul de Wales a devenit un adevărat protector al Transilvaniei și al României. De la Viscri, din centrul Transilvaniei istorice, și până la Săpânța, în inima Maramureșului istoric, Alteța Sa Regală, cu ajutorul Trustului „Mihai Eminescu”, al altor organizații, fundații și asociații, dar mai ales cu ajutorul oamenilor inimoși care-l înconjoară și prețuiesc, lasă sigilii perene, în vederea conservării tradițiilor istorice și a naturii neîntinate. (…) Prințul Charles se constituie într-un adevărat ctitor, reconciliind natura cu istoria, credința cu arhitectura, modernitatea cu monumentele trecutului”, a precizat cu ocazia decernării distincției, rectorul Universității Babeș-Bolyai, acad. prof. dr. Ioan – Aurel Pop.

 

Am fost întrebat adesea ce mă aduce atât de des în România, ce anume face ca acest loc să fie atât de special? Răspunsul e, pentru mine, foarte simplu: voi, prietenii mei români; patrimoniul vostru cultural și natural, tradițiile voastre, dar și capacitatea voastră de inovare și schimbare. Tot ceea ce reprezentați voi după secole întregi de istorie – identitatea voastră și întregul vostru potențial. Toată energia pe care o puteți pune în mișcare pentru a schimba ceva. Acestea sunt lucrurile care vă fac cu adevărat speciali în întreaga lume”, a afirmat Alteța Sa Regală cu ocazia discursului rostit în cadrul ceremoniei.

 

ASR Prințul de Wales și-a început discursul de mulțumire în limba română, declarându-se deopotrivă ”profund mișcat și foarte recunoscător pentru marea și deosebita onoare” de a fi distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al ”celei mai vechi universități din România, fără a menționan că este și une dintre cele mai presitgioase din Europa”.

 

Titlul de Doctor Honoris Causa i-a fost înmânat Alteței Sale Regale Prințul de Wales de rectorul Universității Babeș-Bolyai, acad. prof. dr. Ioan-Aurel Pop și de președintele Senatului, pr. prof. dr. Ioan Chirilă.

Comentarii Facebook