Duminica 22 Decembrie

Procesul Uioreanu a ajuns la final! În două săptămâni va apărea și sentința

 

Procesul în care fostul președinte al Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, este judecat pentru fapte de corupție s-a terminat. Miercuri, 17 ianuarie, a fost ultima înfățișare la Curtea de Apel Cluj. 

 

Șefa DNA Cluj, Anca Mărincean, prezentă în sala de judecată a solicitat instanței ca Horea Uioreanu să fie condamnat și pentru spălare de bani, iar inculpații Ioan Petran, fost consilier județean PNL, și Radu Gabriel Davidescu, să fie condamnați la inchisoare cu executare. La prima instanță, în 2016, ultimii doi au fost condamnați cu suspendare.

 

În mai 2016, Horea Uioreanu a fost condamnat la 6 ani și 6 luni de închisoare cu executare. De asemenea, omul de afaceri Ioan Bene a fost condamnat, în același dosar, la 3 ani și 10 luni, iar Vasile Pogăceanu, la 3 ani de închisoare.

 

Horea Uioreanu a fost trimis în judecată în iunie 2014, alături de ceilalți inculpați: Ioan Bene, Vasile Pogăcean, Ioan Petran și Radu Gabriel Davidescu, director la UTI.

 

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 

 

În calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, inculpatul Uioreanu Horea Dorin 

 

- a pretins de la inculpatul Pogăcean Vasile suma totală de 693.224 lei din care, în perioada aprilie 2013-mai 2014, în mod repetat, a primit în zece tranşe, suma totală de 134.500 lei pentru ca, în exercitarea funcţiei sale, să direcţioneze alocări bugetare din bugetul CJ Cluj nemijlocit sau prin mecanismele de finanţare reglementate de OUG nr. 28/2013 către unităţi administrativ teritorial din judeţul Cluj, în vederea finanţării contractelor pe care respectivele entităţi le aveau cu societatea Sinai Compimpex SRL, deţinută de inculpatul Pogăcean Vasile.

 

- a pretins de la inculpatul Bene Ioan suma totală de 300.000 lei, din care în perioada octombrie 2012-martie 2014, în mod repetat a primit în şapte tranşe suma totală de 278.000 lei pentru ca, în exercitarea funcţiei sale, să direcţioneze alocări bugetare din bugetul CJ Cluj nemijlocit în vederea plăţii contractelor derulate de SCC Napoca SA deţinută de inculpatul Bene Ioan,

 

În încercarea de a disimula adevărata înţelegere între părţi, respectiv plata unei sume cu titlu de mită, la data de 13 mai 2014, inculpatul Uioreanu Horea Dorin a convenit cu inculpatul Bene Ioan ca acesta să facă demersuri pentru încheierea în fals a unui contract şi a unei facturii fiscale între una din societăţile deţinute de omul de afaceri, respectiv SC Napocamin SRL cu societatea Centrul de Cercetări şi Studii Calitative şi Cantitative SRL. Actele respective atestă în fals o convenţie comercială între cele două societăţi, fiind folosite pentru a crea aparenţa unei plăţi licite asupra unui studiu de piaţă - sondaj de opinie de care a beneficiat preşedintele Consiliului Judeţan Cluj, în valoare de 5.000 euro.

 

 - a pretins, împreună cu inculpatul Petran Ioan, consilier judeţean, la data de 9 aprilie 2014, de la inculpatul Davidescu Gabriel Radu, director de dezvoltare al SC UTI Grup SA, suma de 20.000 euro (câte 10.000 euro pentru fiecare din cei doi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Cluj) pentru ca, în exercitarea atribuţiilor funcţiei, să promoveze în cadrul CJ Cluj un proiect de hotărâre şi să emită o Hotărâre de Consiliu Judeţean, prin care să se aprobe, în favoarea societăţii UTI Hotel & Parking SRL, în cadrul contractului de concesiune derulat cu CJ Cluj, realizarea unei parcări long term pentru 108 locuri în incinta Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj Napoca. Din banii pretinși, la data de 17.04.2014, a primit efectiv 5.000 euro”.

 

Rechizitoriu pe larg mai jos:

 

În perioada aprilie 2013-mai 2014, inculpatul Uioreanu Horea Dorin a pretins de la inculpatul Pogăcean Vasile remiterea, cu titlu de mită, a unei sume totale de 693.224 lei, constând într-un procent de aproximativ 15% din sumele alocate bugetar de CJ Cluj pentru contractele aflate în derulare de către firma Sinai Comimpex SRL aparţinând omului de afaceri, suma fiind pretinsă tocmai pentru ca, în calitatea sa de conducător la instituţiei judeţene să aloce sumele vizate de omul de afaceri.

 

După ce a primit, în avans, o primă tranşă în cuantum de 40.000 lei, Uioreanu Horea Dorin, în lunile mai şi octombrie 2013, în calitate de preşedinte al Consiliului judeţean Cluj, a propus Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, alocarea de fonduri bugetare, prin OUG 28/2013, unor anumite comune (Fizeşul Gherlii, Câţcău, Iclod, Bonţida) pentru lucrări pe care primăriile respective le aveau în derulare cu SC Sinai Comimpex SRL, în detrimentul altor comune.

 

Aşadar, pentru anul 2013, urmare a demersurilor efectuate asupra preşedintelui CJ Cluj, prin mecanismul de alocare bugetară reglementat prin OUG 28/2013, SC Sinai Comimpex a beneficiat de suma totală de 3.174.000 lei.

 

Pentru anul 2014, potrivit celor convenite între preşedintele CJ Cluj Uioreanu Horea Dorin şi omul de afaceri Pogăcean Vasile, pentru lucrări realizate de SC Sinai în comunele Bonţida şi Fizeşul Gherlii au mai fost alocate, în mod preferenţial, fonduri de la bugetul Consiliului Judeţean Cluj în cuantum total de 1.447.497 lei.

 

Aferent tuturor acestor alocări bugetare, în perioada aprilie 2013-mai 2014, omul de afaceri Pogăcean Vasile a remis cu titlu de mită lui Uioreanu Horea Dorin suma totală de 134.500 lei.

 

În cursul anului 2011, a fost încheiat contractul de lucrări între Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca RA, în calitate de achizitor şi asocierea SCC NAPOCA SA – SC ICCO SYSTEMS SRL- SC GEO ARC SRL, în calitate de executant, având ca obiect prima etapă de executare, finalizare şi întreţinerea lucrării „Pistă de decolare aterizare de 3.500 m şi suprafeţe de mişcare aferente” la un preţ de 32.436.982,99 euro, durata contractului fiind stabilită la 3 ani, respectiv până la 5 septembrie 2014. Finanţarea investiţiei urma a fi asigurată din bugetul judeţului.

 

Pe parcursul executării contractului acesta a fost adiţionat cu un număr de 24 acte adiţionale care au crescut valoarea contractului până la suma totală de peste 42.000.000 euro.

 

Pe fondul cointeresării materiale a preşedintelui C.J. Cluj, inculpatul Uioreanu Horea Dorin, omul de afaceri Bene Ioan deţinătorul societăţii de construcţii SC Napoca SA, a convenit cu acesta să realizeze în continuare lucrări din etapa a doua a proiectului, în sensul de a construi platforma de parcare aeronave Apron 4, în lipsa oricăror forme legale şi transparente de evaluare şi acordare a unei astfel de lucrări finanţate din bani publici, prin ignorarea principiilor concurenţei şi transparenţei stabilite de legiuitor prin OUG 34/2006 (în lipsa oricărei documentaţii, licitaţii, contractări).

 

Urmare a celor convenite, inculpatul Bene Ioan a dispus angajaţilor săi construirea platformei Apron 4, lucrare ce a fost demarată la finele lunii octombrie 2013 şi finalizată în luna martie 2014.

 

De asemenea, pentru a dispune alocări de resurse de la bugetul C.J. Cluj pentru plăţile efectuate la lucrările de la contractul menţionat, precum şi pentru alte proiecte aflate în derulare, tot cu finanţare de la bugetul judeţean, se reţine că, în perioada octombrie 2012- martie 2014, omul de afaceri Bene Ioan a remis preşedintelui CJ Cluj Uioreanu Horea Dorin suma totală de 278.000 lei, după cum urmează: în luna octombrie 2012 suma de 100.000 lei, în martie 2013 suma de 40.000 lei, în aprilie 2013 suma de 20.00 euro (echivalent a cca. 86.000 lei), la data de 8 septembrie 2013 suma de 5.000 euro (echivalent a cca. 22.000 lei), la data de 5 octombrie 2013 suma de 20.000 lei, la data de 6 martie 2014 suma de 10.000 lei.

 

De asemenea, în cursul lunii mai 2014, omul de afaceri Bene Ioan a mai remis preşedintelui C.J. Cluj suma de 22.320 lei (echivalent a 5.000 de euro), sumă ce a reprezentat achitarea unui contract având ca obiect un sondaj de opinie comandat de edilul judeţului în contextul campaniei electorale privind alegerile europarlamentare din 25 mai 2014.

 

Pentru a disimula mita primită, inculpatul Uioreanu Horea Dorin, la înţelegere cu Bene Ioan, a solicitat reprezentantului societăţii ce a efectuat sondajul de opinie, încheierea fictivă a unui contract cu SC Napocamin SRL deţinută de omul de afaceri Bene Ioan, sens în care au fost întocmite în fals, contractul nr. 1.8/12.05.2014 precum şi factura fiscală nr. 034/23.05.2014 ce purta asupra sumei de 22.320 lei. Practic, prin încheierea actelor false s-a încercat disimularea adevăratei convenţii între părţi, acte menit să ascundă adevărata natură a provenienţei a banilor, cunoscând că acesta constituie obiect al infracţiunilor corelative de dare şi luare de mită.

 

La data de 9 aprilie 2014, inculpaţii Davidescu Gabriel Radu, director dezvoltare în cadrul SC Uti Grup SA, a convenit cu inculpaţii Uioreanu Horea Dorin şi Petran Ioan (consilier judeţean în cadrul CJ Cluj) remiterea sumei de 20.000 de euro, câte 10.000 euro pentru fiecare, pentru ca aceştia să iniţieze şi să voteze favorabil un proiect de hotărâre de CJ prin care să se aprobe înfiinţarea şi tarifarea parcării pe termen în lung în cadrul Aeroportului Internaţional Avram Iancu din Cluj Napoca. Din suma promisă, la data de 17 aprilie 2014, inculpatul Davidescu Gabriel Radu a remis celor doi suma de 10.000 euro, câte 5.000 euro pentru fiecare.

 

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului şi indisponibilizarea sumei de 13.500 lei aparţinând inculpatului Uioreanu Horea Dorin în vederea confiscării speciale. De asemenea, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui imobil situat în Cluj, în suprafaţă de 195 mp aparţinând inculpatului Uioreanu Horea Dorin, până la concurenţa sumei de 421.300 lei, în vederea confiscării speciale.

 

În cauză s-a mai dispus instituirea sechestrului şi indisponibilizarea sumelor 4.478,88 lei şi 10.000 euro aparţinând inculpatului Petran Ioan în vederea confiscării speciale. De asemenea, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator şi indisponibilizarea sumelor de 23.671,12 lei şi 18.205 euro, aparţinând lui Petran Ioan în vederea confiscării extinse”.

Comentarii Facebook