Duminica 22 Decembrie

Profesor al Universității Babeș Bolyai, reținut pentru luare de MITĂ! Le cerea studenţilor bani ca să-i promoveze, 600 euro pentru o notă minimă


Un profesor de la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, centrul universitar Reşiţa, a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru luare de mită în formă continuată. Lectorul universitar ar fi pretins de la 25 de studenţi sume de bani ca să-i promoveze un examen restant sau pentru îndeplinirea unor acte corespunzătoare atribuțiilor de serviciu de cadru didactic. Pentru o notă minimă, profesorul cerea o şpagă de 600 de euro, în timp ce pentru una maximă, dublu. Acesta ar fi solicitat şi suma de 50.000 lei pentru cursurile de doctorat.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 21 februarie 2023, a suspectului RUDOLF CRISTIAN, lector universitar, doctor, în cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca - Centrul Universitar Reșița, pentru comiterea a infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (25 de acte materiale).

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În zilele de 11 respectiv 16 februarie 2023, suspectul Rudolf Cristian, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la 25 de masteranzi mai multe sume de bani, în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare atribuțiilor lui de serviciu (promovarea pe nedrept a unui examen restant la disciplina ”Evoluția și dezvoltarea Uniunii Europene”) sau pentru îndeplinirea unor acte corespunzătoare atribuțiilor de serviciu de cadru didactic.

Concret, suspectul ar fi pretins de la fiecare masterand:

- 600 euro pentru promovarea examenului respectiv cu nota minimă,

- 1.200 euro pentru promovarea aceluiași examen cu nota maximă,

- 50.000 lei pentru cursurile de doctorat.

În contextul menționat mai sus, la data de 18 februarie 2023, suspectul Rudolf Cristian ar fi și primit sumele de 1.000 euro și 3.000 lei, iar în data de 20 februarie 2023 ar mai fi primit suma de 50.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Suspectului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. La data de 21 februarie 2023, suspectul Rudolf Cristian urmează să fie prezentat Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Comentarii Facebook