Profesorul Mihai Lăcătușu, fost inspector școlar general, a criticat apetența părinților de a le da indicații profesorilor. 

”Am intrat în sistemul de educație în anul 1972. În toată acestă perioadă de peste cinci decenii am acumulat, ca profesor de fizică și personal de conducere, o experiență deosebită la unități liceale de elită în învățământul nemțean. Am lucrat la Colegiul Național Petru Rareș, la Colegiul Național Calistrat Hogaș din Piatra Neamț. Am fost apoi directorul Grupului Școlar de Chimie, la vremea când acesta avea 4.800 de elevi și 300 de cadre didactice.

Trebuie să recunosc că mă număr printre cei cărora le-a plăcut disciplina și rigurozitatea, începând cu propria persoană.

Am fost apoi director la Grupul Școlar Energetic, actualul Colegiu Național de Informatică. Am lucrat ca profesor cooperant în Maroc, la Casablanca. M-am bucurat că anul trecut, în toamnă, am reușit să mă întorc în acest oraș marocan și m-a impresionat dezvoltarea lui explozivă, ca de altfel a întregului stat marocan. Am fost apoi, pentru o scurtă perioadă, și profesor în Elveția, prilej pentru mine de a acumula noi experiențe didactice”, a precizat Mihai Lăcătușu.

”În opinia mea, școala românească suferă din cauza mai multor probleme, prima și cea mai gravă fiind lipsa de investiții în educație, ca rezultat al unor politici educaționale deficitare. Investiția în educație e una de perspectivă, care dă roade în timp.

Dacă o nație dorește să fie pe podium în acest domeniu, investițiile în sistem trebuie să fie o condiție esențială de dezvoltare a unei țări. În perioada comunistă, școala se dezvolta așa cum s-a dezvoltat, cu resurse centrale, dar și locale, când școlile erau dotate, apelându-se, de multe ori și la buzunarele părinților. Era perioada anilor 1970, când școlile se construiau din bugetele locale, cu «forță de muncă patriotică», prin antrenarea la construcția efectivă a cadrelor didactice și elevilor. Au fost construite o serie de clădiri, dar ele au rămas, până azi, în suferință de materiale didactice”, a declară Mihai Lăcătușu.

”De aceea în România mai sunt școli, în mediul rural, unde copiii mai cad în fosele septice ale WC-urilor din fundul curții. Investiția în educație trebuie să aibă ca rezultantă dezvoltarea națiunii, a personalului, a absolvenților, care trebuie să intre pregătiți pe piața muncii, acumulând cunoștințe de istorie, de fizică, de chimie, biologie, etc.

A doua problemă pe care o identific la sistemul de educație e precaritatea formări profesionale a personalului de predare, în ultimii 30 de ani renunțându-se la modulele de pregătire pedagogică din timpul facultății, fiind înlocuite de un „ceva știrb”. În ultimii ani, 84 de elemente ale Legii educației sunt prorogate până prin 2027 și sunt prevederi care țin de formarea elevilor și cadrelor didactice.

Revenind la dotarea școlilor se poate constata, cu ușurință, că există o discrepanță majoră între unitățile de elită, din centrele urbane și între cele din zonele rurale periferice. Relevant este și faptul că nu mai există școli de formare a bibliotecarilor, a laboranților, a informaticieniilor, care trebuie să ajute profesorul în predare”, a mai spus Mihai Lăcătușu, care critică și modul în care este gândită la noi inspecția școlară ce are și ea multe deficiențe”.

Fostul inspector școlar general atrage atenția și asupra formalismului de testare a personalului care lucrează în învățământ, ceea ce facilitează intrarea în sistemul de educație a unor oameni cu deviații comportamentale grave, care merg până la desele cazuri de abuz. O altă hibă provine din faptul că legile educației au fost alcătuite nu de către experți, ca în cazul Franței, unde ele au fost elaborate de membrii Academiei, ci de politicieni, din care mulți nu au legătură cu domeniul.

„Dureroasă este lipsa de strategie în domeniu. În toată această perioadă, doar doi miniștri au meritat, din punctul meu de vedere, «să-mi scot pălăria». E vorba de Mircea Miclea (ministru în Guvernul Tăriceanu în perioada 29 XII 2004-10 XI 2006, care a avut curajul să demisioneze din cauza subfinanțării sistemului – n.r). Un al doilea ministru pe care-l apreciez rămâne Andrei Marga și el profesor universitar la Cluj-Napoca”, spune Mihai Lăcătușu, care apreciază că restul miniștrilor au ajuns pe funcție, doar prin „proptele“ politice, fără a avea chemare, fără a cunoaște sistemul din interior.

”Pentru a mai putea salva ceva se impune, în regim de urgență, reviziuirea programelor școlare greoaie și pline de noțiuni nefolositoare în viața de zi cu zi. Este o temă care se discută de patru decenii, dar efectul a fost contrariul. Nu s-a vrut să se renunțe la ceea ce nu slujește dezvoltării intelectuale a elevului, dezvoltării abilităților sale. Așa ajung elevii la liceu, fără să cunoască aparatul matematic complet, fără să știe să scrie și să citească, fără să înțeleagă ceea ce citesc, fără să stăpânească fondul principal de cuvinte.

La asta contribuie și faptul că s-au scos din programe teme importante despre istoria și civilizația românilor, introducându-se teme în care elevii învață despre Andreea Esca și Andreea Marin. Copilul trebuie învățat să fie tolerant, să să fie acceptat de ceilalți, să se comporte civilizat, să nu fie violent. Educația trebuie să înceapă de la grădiniță, unde capătă primele deprinderi de comportament. E un dezastru faptul că acești copii ajung la 13-14 ani și se hărțuiesc între ei, consumă alcool, tutun și droguri, ceea ce face să se ajnungă la conflicte grave.

În sistemul japonez educația începe la creșă și continuă pe parcursul întregii vieți”, este de părere profesorul, care pledează pentru diminuarea colectivelor de elevi, care să poată fi instruite și educate corespunzător. El dă exemplu Marocul, unde fizica și chimia se făcea în laborator, cu jumătate de clasă (16-18 elevi), profesorul putând urmări modul de lucru al elevului, modul în care opera cu observațiile, pentru a le cuantifica nivelul de cunoștințe.

„De restul clasei se ocupa așa numitul «profesor surveillant» (supraveghetor). În Elveția, colectivul de elevi era de maxim 18-20 elevi. Dar poate cea mai gravă problemă a sistemului românesc rămâne diminuarea, de la an la an, a interesului elevilor pentru învățătură, care conduce la abandon școlar.

O altă mare greșeală a sistemului este fragmentarea excesivă a timpului de învățare, prin desele restructurări ale anului școlar, organizat mai nou pe module, care nu fac altceva decât să rupă ritmul de învățare al elevilor, de unde și lipsa de eficiență.

Un alt neajuns al sistemului rezidă și din modul de colaborare cu părinții și consiliile elevilor, care, în opinia mea, au prea mult amestec în actul educațional, ajungând să diminueze autoritatea cadrului didactic. E dureros să vezi cum părinți, care abia au trecut un BAC, ajung să dea indicații cadrelor didactice, pentru că una din cauzele diluării actului didactic este și această ingerință a unor părinți în activitatea școlii”, conchide Mihai Lăcătușu, pentru MonitorulNeamț.ro.