Duminica 22 Decembrie

Profesor de la Colegiul Emil Racoviță atacat de părinți. Elevii îi iau apărarea

 

Un grup de părinți de la Colegiul Emil Racoviță solicită Inspectoratului Școlar Cluj realizarea unei anchete pentru a constata problemele de la Colegiul Național ”Emil Racoviță” din Cluj-Napoca. 

 

Părinții nu și-au declinat identitatea, pentru ca elevii să nu aibă de suferit. Ei susțin că este o practică în acest liceu de a elimina elevii care nu au rezultate foarte bune la învățătură, numai pentru a se menține în elita colegiilor din țară. 

 

Elevii din Liceu au emis un răspuns prin care neagă totul. Citiți mai jos replica lor.

 

Redăm mai jos scrisoarea părinților:

 

Dorim sa aducem la cunosinta opiniei publice “putregaiul” care exista in Colegiul National Emil Racovita din Cluj-Napoca, considerat un Colegiu de elita al Clujului.

 

Meditarea proprilor elevi de la clasa nu face exceptie in cadrul Colegiuli Emil Racovita din Cluj-Napoca, dar modul de racolare al “clientilor”, scuze elevilor, este diferit de la profesor la profesor. Cazul dlui “profesor de matematica” Andrea Adrian este unul cu totul aparte. Pentru acest “profesor” scoala reprezinta o piata de unde isi racoleaza “clientii” pentru meditatii. Metoda folosita este una ingenioasa si acceptata si de conducerea Colegiului. “Profesorul” Andrea nu respecta programa scolara, nu preda dupa manual si preda la un nivel ”foarte inalt” pentru a nu pricepe mai nimeni din clasa, iar elevii sa-si dea seama ca fara meditatiile “profesorului” Andrea nu au nici o sansa. Aceasta metoda ingenioasa de santaj aplicata asupra elevilor si parintilor da foarte repede roade prin faptul ca parintii se inghesuie sa-si dea copiii la meditatii, la propriul lor profesor de la clasa pentru a intelege mai bine nivelul de predare “foarte inalt”. Meditatiile nu sunt nici ele ieftine, 80 lei pe sedinta, fara “chitanta”.

 

Dupa racolarea “clientilor” (elevilor), in jur de 8-10 dintr-o clasa “profesorul Andrea” lucreaza si in particular si in clasa doar cu acesti elevi meditati, pentru ca sunt singurii din clasa care pot sa inteleaga “nivelul inalt” de predare al “profesorului de matematica”, iar restul elevilor sunt doar spectatori in propria clasa. Acest lucru se poate vedea si dupa notele elevilor dintr-o clasa, elevii meditati au note de 8, 9 si 10, iar elevii spectatori au note de 3, 4 si 5. Problema mare ii ca elevii “spectatori” reprezinta mai mult de jumatate dintr-o clasa, dar acest lucru nu atrage atentia conducerii Colegiului.

 

Sa nu credeti ca elevii spectatori nu sunt meditati, sunt meditati, dar nu de dl Andrea pentru ca acest profesor nu poate face fata la mai mult de 10 elevii dintr-o clasa, iar profesorii care mediteaza elevii spectatori nu se pot ridica la ”nivelul inalt” de predare al profesorului Andrea, asa ca elevii spectatorii trebuie sa se mentina la limita corigentei. Conducerea Colegiului vede doar faptul ca elevii meditati ai acestui ”profesor” au rezultate la Olimpiade, dar nu se intreaba cu ce sacrificii din partea parintilor si cati bani baga parintii in buzunarul acestui “profesor”? Oare rezultatele obtinute de acesti elevii sunt meritul Colegiului? Sau meritul parintilor care pompeaza bani in buzunarul profesorului?

 

Acest Colegiu se lauda cu rezultate bune obinute la diverse concursuri, dar pregatirea elevilor in mare parte nu se face la clasa de catre profesorul de catedra ci in particular, deci meritul pentru rezultatele bune obtinute la olimpiade nu apartine nicidecum Colegiului ci parintilor. Ne intrebam de ce conducerea Colegiului accepta metoda ingenioasa de santaj aplicata asupra elevilor si parintilor de catre acest “profesor” de matematica?  Tinand cont ca, majoritatea elevilor dintr-o clasa nu sunt olimpici, ci sunt copii normali.

 

De ce conducerea Colegiului nu urmaraeste respectarea programei scolare si a manualului scolar si nu vrea sa vada cum este incalcata si terfelita legislatia in acest Colegiu? Ne ingrijoreaza foarte mult faptul ca un “profesor de matematica” de la o institutie de Stat isi permite sa sfideze legea prin faptul ca nu respecta programa scolara, manualul de matematica practic nu exista si isi mediteaza proprii elevii, iar pentru banii incasati nu plateste nici macar impozit.

 

Pe aceasta cale cerem Inspectoratului Scolar al Judetului Cluj sa se autosesizeze si sa faca propria ancheta in legatura cu acest ”smecheras de profesor de matematica” angajat si platit din banii contrbuabililor, dar care vede scoala ca pe un business si nu ca pe un loc de munca.

 

Metoda de epurare, o practica fascista, dar folosita de catre conducerea Colegiului National Emil Racovita din Cluj-Napoca cu scopul de a obtine performanta cu orice pret si de a se mentine in elita Colegiilor din Cluj-Napoca. Epurarea are rolul de a indeparta din cadrul Colegiului elevii ai caror parinti nu-si permit sa-i mediteze si pe elevii care sunt de nivel mediu - slab, nivel stabilit dupa “nivelul inalt” de predare din cadrul acestui Colegiu. Precizam ca elevii ai caror parinti nu-si permit sa-si mediteze copiii nu au nici o sansa sa ajunga pana in clasa a VIII – a a acestui Colegiu. Increderea  parintilor care isi inscriu copiii la acest Colegiu considerat de prestigiu si   care cred ca in cadrul acestui Colegiu exista dascali cu daruire si cu har si care pot sa-i faca pe copiii lor sa indrageasca scoala este foarte repede spulberata.

 

Mana dreapta a conducerii Colegiului in realizarea acestei epurari nu este altul decat  “profesorul de matematica” Andrea Adrian care stie sa aplice cel mai bine aceste metode de epurare. Acest lucru se poate vedea si dupa numarul de elevi mutati la alte Colegii de catre parinti incepand cu clasele a V-a, datorita abuzurilor practicate de catre acest "profesor”. Epurarea elevilor din cadrul Colegiului incepe din calasele a V – a si se termina prin clasa a VII- a, respectiv a VIII- a, dar inainte de Examenul de Capacitate.

 

Daca un parinte isi perimite sa reclame abuzurile “profesorului de matematica” Andrea Adrian, singura replica a conducerii Colegiului este: ”Daca nu va convine, va rugam sa va mutati copilul la o alta Scoala”, iar parintele nu face alt ceva decat sa urmeze aceasta sugestie dandu-si seama ca se lupta cu “morile de vant” si ca in cadrul acestui Colegiu abuzurile sunt sustinute chiar de catre conducere. Prin aceasta metoda de epurare ajung sa plece in fiecare an elevii care sunt considerati de nivel mediu si slab pentru a nu strica reputatia si prestigiul  acestui Colegiu.

 

Ne intrebam de ce conducerea Colegiului aplica aceasta metoda de epurare a elevilor? si de ce nu este interesata sa aduca in cadrul Colegiului profesori cu dariure si cu har si pentru care meseria de profesor este mai presus de banii incasati din meditarea “fortata” a elevilor din propria clasa ? Ce s-ar intampla daca toate Colegiile din Cluj ar aplica aceasta metoda de epurare? Poate ne raspunde Inspectoratul Scolar al Judetului Cluj care are rolul de a urmari respectarea legislatiei in Scoli si de a impiedica practicile de epurare considerate fasciste, de a impiedica abuzurile savarsite de catre profesori si de catre directorii Institutiilor Scolare de Stat. Tinand cont de relatia apropiata dintre dl “profesorul de matematica”  Adrian Andrea si Inspectorul Scolar General  care a apelat la acest profesor pentru meditarea propriului copil, consideram ca nu se va face nimic in ceea ce priveste stoparea abuzurilor din acest Colegiu, decat cu implicarea Corpului de Control al Ministrului Educatiei.

 

Semnat, Un grup de parinti”.

 

Elevii au replicat și îi iau apărarea profesorului acuzat.

 

Suntem și noi cu adevărat îngrijorați când, în absența oricăror dovezi sau a unor minime verificări a informațiilor, este atinsă reputația unui om și sunt puse sub semnul întrebării toate rezultatele noastre și ale colegilor noștri. Prin mesajul lor, acest grup dă dovadă atât de un nivel cultural îndoielnic, folosind un limbaj incompatibil cu pretenția de a da sfaturi despre procesul educațional („bișniță”, „racolare”, „putregai”, „șmecheraș”), cât și de un dispreț total față de adevăr. 


Profesorul Andrea este unul dintre cei mai pasionați dascăli clujeni, o persoană care și-a dedicat complet viața materiei pe care o predă. Într-adevăr, la fel ca majoritatea profesorilor din Racoviță, domnul profesor are standarde înalte de predare. Fiecare elev din colegiul nostru, însă, a muncit enorm pentru a ajunge într-o astfel de școală și și-a asumat aceste standarde, fiind motivat de ele și de prestigiul și performanța pe care acestea le implică. Nu credem că un nivel ridicat al predării și exigențele în evaluare ar trebui acuzate, ci, dimpotrivă, apreciate și încurajate. De altfel, ceea ce ne este pretins, inclusiv la matematică, este în perfectă concordanță cu ceea ce ne este predat la clasă și urmărește îndeaproape programa școlară. 

 

Obiectivitatea domnului profesor Andrea este cunoscută de către toți cei din școală, niciunul dintre noi nepunând-o vreodată la îndoială. În clasele sale, nu există olimpici sau favoriți, ci doar elevi, iar notele noastre, bune sau rele, reflectă exclusiv nivelul de pregătire și interes al fiecăruia. 

 

Profesionalismul și integritatea domnului Andrea - elemente, probabil, ale pretinsului ”șantaj” - se reflectă în performanțele reale ale tuturor elevilor săi. Cei mai talentați și muncitori dintre noi ajung să formeze an de an peste jumătate din lotul olimpic al județului Cluj, iar ceilalți - numiți în mod defăimător ”spectatori” - reușim să obținem ”doar” note peste 9 la Evaluare Națională, Bacalaureat sau admiteri la facultăți de prestigiu. 

 

Suntem, așadar, revoltați de ideea că rezultatele obținute de noi pot fi contestate cu atâta superficialitate. În ciuda a ceea ce par a crede unii, toate aceste rezultate sunt munca fiecăruia dintre noi și produsul strădaniei profesorilor noștri. Considerăm negarea acestui fapt ca o totală lipsă de respect pentru noi și pentru valorile noastre. 

 

Spre deosebire de unii părinți sau jurnaliști anonimi, credem sincer în munca pe care o facem în această școală, în valoarea unui profesor adevărat și în importanța educației. Putem doar spera că vom înceta a fi, cu toții, contestați de cei care nu au competența să o facă și că, pe viitor, adevărul și bunul-simț vor prima în fața unor frustrări personale și a dorinței de audiență. Nu intenționăm să perpetuăm o polemică lipsită de vreun scop constructiv, considerând poziția noastră suficient de fermă și explicită pentru a declara încheiat acest conflict.

 

Consiliul Școlar al Elevilor Colegiul Național Emil Racoviță, susținut de semnăturile a 263 de elevi”.

Comentarii Facebook