Duminica 22 Decembrie

Profesorul clujean Marius Balo ar urma să fie eliberat din China. Un coleg de detenție a povestit prin ce calvar a trecut

 

Profesorul clujean Marius Balo ar urma să fie eliberat în această lună, după 8 ani de detenție în China.

Un sud-coreean care a fost eliberat din blocul pentru străini al închisorii Qingpu din Shanghai, în urmă cu două săptămâni, le-a spus prietenilor lui Balo va fi eliberat pe 29 martie, scrie universul.net.

Profesorul clujean lucra în China la universitate și a fost arestat de autoritățile chineze în martie 2014, sub acuzația de presupusă fraudare a unui contract cu 80 de dolari SUA, iar mai târziu, în 2016, a fost condamnat la opt ani și amendat cu 13.600 de euro.

Unchiul lui din Cluj și o casă de avocatură s-au luptat timp de 2 ani să îl scoată din închisoare, dar fără succes. Statul român nu a fost capabil să facă nimic pentru acest om, care cerea să fie mutat într-o închisoare din România. 

Interviu cu colegul de celulă

Universul.net a publicat un interviu cu Dima Siakatsky, un bielorus eliberat vara trecută din închisoarea Qingpu după 40 de luni de detenție pentru un presupus abuz de card de credit. El a fost colegul de celulă al domnului Balo începând din februarie 2019. La fel ca mulți prizonieri, inclusiv dl Balo, dl Siakatsky nu a beneficiat de un proces echitabil și transparent.

Marius nu mai este același tânăr pe care îl vedeți în fotografiile din presă. Are o barbă groasă, este complet chel și nu are nici măcar un gram de greutate în plus, a spus dl Siakatsky, relatând deteriorarea fizică a deținuților cu care m-am familiarizat atât de bine în timpul petrecut în închisorile chineze.

În februarie 2019, am fost transferat în blocul penitenciar destinat străinilor și, de atunci, Marius și cu mine am devenit buni prieteni. Amândoi citeam mult și ne împărtășeam impresiile. Engleza mea era deficitară, iar Marius nu a refuzat niciodată să mă ajute cu studiile”, a spus dl Siakatsky. 

Marius Balo i-a povestit deținutului cum a fost el arestat

Obișnuiam să vorbim și despre cazul lui. Dacă îmi amintesc corect, Marius a fost abordat pentru prima dată nu de un chinez, ci de un român, cu cerere de a-i folosi pașaportul, iar pentru aceasta Marius a primit 500 RMB (aproximativ 79 USD). Pentru un profesor prost plătit în China, acești bani erau de ajutor. Cel mai important, Marius nu s-a gândit nici măcar o clipă că vor fi comise acțiuni ilegale. Timpul a trecut și el a uitat de acest incident, când, brusc, a fost arestat și aruncat într-un centru de detenție, unul dintre cele mai groaznice locuri în care se poate găsi o persoană”, a declarat dl Siakatsky.

Nu îți poți contacta rudele, nu poți trimite un mesaj despre tine sau obține ceva de care ai nevoie. Doar consulul țării tale îți poate înmâna haine și poate depune bani de la familia ta în contul tău din centrul de detenție”, a spus el.

În China majoritatea celor puși sub acuzare sunt închiși

99,92% dintre cazuri se încheie cu verdicte de vinovăție. Încercările de a face apel sunt tragic-comice. Este inutil să speri la o achitare în instanță. Dacă ești arestat în China, principala întrebare din mintea fiecărui deținut este câți ani vei primi, nu dacă vei fi găsit vinovat sau nu. Dacă ai încălcat sau nu legea este o chestiune secundară”, a declarat dl Siakatsky.

Asta i s-a întâmplat și lui Marius – un cetățean cu respect față de lege, fără probleme anterioare de natură legală, profesor la universitate, absolvent al seminarului teologic și al cărui rol insignifiant în acest caz era de natura evidenței. El însuși a devenit o victimă a fraudatorilor. Dar a primit o sentință dură de opt ani. Așa că a ajuns în Qingpu, unde ne-am întâlnit”, a spus dl. Siakatsky.

Marius a lucrat în pușcărie, dar nu 12 ore pe zi așa cum au spus rudele lui.

Pandemia COVID i-a blocat eliberarea din închisoare

În toamna lui 2019, transferul lui Marius a fost aprobat oficial, iar el se pregătea de plecare acasă. A trecut un examen medical special. A început chiar să își dăruiască produsele celorlalți deținuți și a cumpărat bunătăți pentru toți deținuții pentru a sărbători presupusa sa plecare. Dar apoi Covid a izbucnit. Deși, din octombrie 2019 până la închiderea frontierelor în martie 2020, ar fi existat suficient timp pentru a-l transfera pe Marius în România, acest lucru nu s-a întâmplat. A fost o perioadă dificilă pentru el. S-a aflat într-o permanentă așteptare. I-a fost mai greu din punct de vedere mental decât fizic”.

Marius a mai întrebat în primăvara anului 2021, dacă va fi eliberat și i s-a cerut suma de 315.000 de dolari.

Abia atunci am sesizat această capcană suplimentară. Suma de 315.000 de dolari era suma totală implicată în acest caz, dar această cifră de daune a fost imputată separat fiecărui membru al bandei de fraudă, ceea ce însemna 315.000 de dolari ceruți de la fiecare inculpat pentru daune, plus o amendă. Acum devenise clar pentru Marius că nu avea nicio șansă de a se transfera în România sau de a beneficia de o atenuare a pedepsei pentru bună purtare, participare la muncă și plata amenzii. Această sumă de bani este o poveste ciudată. De ce nu fusese menționată până acum? Neplata despăgubirilor și restricțiile datorate Covid sunt motive puțin plauzibile pentru refuzul de a-l transfera în România. Întrucât cei 315.000 de dolari au fost ceruți, dar nu au fost plătiți, domnul Balo a mai petrecut încă un an în închisoare”, a declarat domnul Siakatsky.

Marius nu învinovățește pe nimeni pentru situația actuală în care se află. El este recunoscător tuturor pentru munca depusă, pentru tentativele de a-l transfera în România”, a spus dl Siakatsky.

Marius Balo trebuie să își cumpere bilet de avion, altfel rămâne închis

Marius va fi eliberat anul acesta, pe 29 martie. Până la această dată, el trebuie să își cumpere un bilet de avion, altfel riscă să rămână în China pe termen nelimitat într-un centru de detenție pentru imigranți. Dacă persoana eliberată nu își procură un bilet de avion pe propria cheltuială, atunci continuă să fie tratată ca un deținut. Cunosc cazuri în care foști deținuți au rămas în China în condiții de închisoare pentru încă un an. Sper ca Marius să se întoarcă acasă fără întârziere. Sunt sigur că vă va relata întreaga lui poveste în detaliu”, a declarat dl Siakatsky.

Citiți tot interviul pe Universul.net.

Comentarii Facebook