Profesorul Gheorghe Popescu de la UBB, care a copiat o carte întreagă, dat afară din Universitate
Profesorul Gheorghe Popescu, cel care a fost acuzat că a copiat o carte întreagă, a fost exclus din UBB, după ce Comisia de Etică a Universităţii i-a respins contestaţia.
Lui Gheorghe Popescu i-a fost desfăcut contractul de muncă, dar a atacat decizia la Comisia de Etică a universităţii.
”Comisia de Etică a UBB a respins contestaţia depusă de profesorul universitar Gheorghe Popescu de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) la decizia de desfacere disciplinară a contractului său de muncă în urma acuzaţiei de plagiat. Ca urmare, se va pune în aplicare în 30 de zile decizia iniţială a Comisiei de Etică a UBB, de desfacere a contractului de muncă al acestuia”, a spus purtătorul de cuvânt al UBB, Paul Fărcaş, conform Mediafax.
Fiul lui Gheorghe Popescu, Tudor Popescu, profesor asociat la FSEGA, al cărui nume apărea şi el printre autorii cărţii plagiate, a fost sancționat de Comisia de Etică a UBB cu suspendarea pe doi ani şi jumătate a dreptului de a participa la concursuri pentru ocuparea vreunui post în universitate. Acum, la contestație, decizia a rămas în vigoare.
Autorii principali ai cărții au fost profesorii universitari Gheorghe Popescu, de la Departamentul de Economie Politică a Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, şi conferenţiarul Radu Danciu, decanul Facultăţi de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Creştine Dimitie Cantemir.
Cei doi profesori sunt acuzaţi de profesorul de economie de la Liceul de Poştă şi Telecomunciaţii din Cluj Napoca, Valeria Gâdiu, că şi-au însuşit fără drept lucrarea de doctorat a acesteia după care au editat o carte şi şi-au pus numele pe aceasta fără a avea niciun drept.
Autorul principal al cărţii profesorul Popescu a declarat că regretă acest incident şi că nu a aflat despre cartea Valeriei Gîdiu decât în momentul în care şi cartea lui a fost tipărită. "Acum ce mai pot să zic, decât că îmi pare rău. Trebuia să o citez la bibligrafie", a spus Gheorghe Popescu.
Doi universitari clujeni şi-au însuşit fără ruşine o lucrare de doctorat a unui profesor de liceu
8 Comentarii
un jeg securist , nimic mai mult . taietor de frunze la caini toata viata
Ce mutra de pedofil are.
Daca ati stii si cate studente a f***t...
erati una din ele?
E usor sa dai intr-un om decat sa-l aperi. Eu il cunosc ca fiind un om cinstit. Nu cred sa fie in stare de asa ceva. Roata a fost inventata cu mii de ani in urma, insa intre timp a fost imbunatatita si modificata de foarte multe ori. Chiar la autoturisme, un design al rotii este diferit la modelele sport. Asa si cu aceasta carte, nu el a inventat principii… Citeste mai departe
Bai profesore popescu cum"trebuia sa o citez la bibliografie" da ce si cit ai muncit la aceasta lucrare?
MARE IMPERTINENT SI TEMBEL POTI SA FII. HOT ORDINAR.Asa ai ajuns tu si multi altii profesor pe spatele OAMENILOR MUNCITORI SI DESTEPTI.
Gunoi penal.
Nenorocitul dracului, la puscarie canalie!
incredibil ce parere de rau "trebuia sa o citez la bibliografie" :))))
La arhiva cu el, sa se mai documenteze pt. urmatoarea carte.