Duminica 22 Decembrie

Prognoza meteo pe două săptămâni: Cât va ploua în Transilvania până la începutul lunii august



Meteorologii de la ANM au emis o estimare a valorilot termice medii pentru perioada de prognoză 23 iulie - 5 august.

Astfel, în Transilvania, din 25 iulie, va avea loc o ușoară și treptată încălzire, astfel încât pe 28 și 29 iulie se vor atinge valori medii de 27...28 de grade.

În intervalul 30 iulie – 5 august, când vremea se va apropia de normal din punct de vedere termic, media maximelor va fi de 29 de grade. Temperaturile nocturne vor fi mai coborâte la începutul intervalului de prognoză, când se vor înregistra, în medie, 14...15 grade, apoi vor marca o creștere, iar între 27 iulie și 5 august vor fi minime termice de 16...17 grade, apropiate de normele perioadei.

Pe tot parcursul celor două săptămâni ale intervalului de prognoză vor fi perioade în care se vor semnala ploi, mai ales averse, dar acestea vor fi mai importante cantitativ în jurul datei de 24 iulie.

Comentarii Facebook