Duminica 22 Decembrie

Prognoza meteo pe două săptămâni. Cum va fi vremea în prima săptămână din aprilie



Meteorologii de la ANM au emis o estimare a valorilor termice medii pentru perioda de prognoză 27 martie - 9 aprilie.

Astfel, în Transilvania, în primele zile, vremea se va încălzi, ajungând mai caldă decât în mod normal, în data de 29 martie, când media temperaturilor maxime va fi de 18...19 grade. Ulterior unei răciri de scurtă durată, această medie se va încadra în limite apropiate de normele perioadei, respectiv între 13 și 17 grade.

Temperaturile minime vor crește și ele, de la o medie de -2 grade în prima noapte, până la 3...4 grade în jurul datei de 30 martie. Apoi, media acestora va oscila între -1 și 4 grade, fapt ce semnifică și pentru regimul termic nocturn o situație apropiată de cea normală în prima decadă a lunii aprilie.

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor, predominant sub formă de ploaie, va fi mai ridicată în data de 30 martie și din nou, temporar, în intervalul 3-9 aprilie

Comentarii Facebook