Duminica 22 Decembrie

Prognoza meteo pe două săptămâni. Meteorologii anunță că temperaturile fluctuează destul de mult



Meteorologii de la ANM au emis o estimare a valorilor termice medii pentru perioada 08-21 august 2016.

Astfel, în Transilvania, în primele zile ale prognozei regimul termic va fi în creștere treptată, spre o medie a temperaturilor maxime de 29 de grade pe data de 10 august. Ulterior, vremea se va răci și pe 12 și 13 august media valorilor diurne nu va mai depăși 21...22 de grade.

Evoluția ulterioară va fi caracterizată de o încălzire a vremii, concretizată, în intervalul 15 – 21 august, prin temperaturi maxime de 26...27 de grade, în medie, ce vor caracteriza o vreme apropiată de normalul termic al perioadei.

Regimul termic nocturn se va menține relativ constant, la valori medii de 14...15 grade în prima parte a intervalului și de aproximativ 12 grade între 15 și 21 august. Valori nocturne ușor mai scăzute, spre o medie regională de 10...11 grade, se vor consemna doar în datele de 13,14 și 15 august.

Averse pe arii relativ extinse se vor semnala pe 11 şi 12 august, când se pot înregistra şi cantităţi de apă mai importante, iar în restul intervalului de prognoză probabilitatea pentru ploi slabe, trecătoare, va fi în general redusă.

Comentarii Facebook