Duminica 22 Decembrie

PROGNOZA METEO PE DOUĂ SĂPTĂMÂNI: Vremea se răcește brusc

 

Vremea se răcește brusc și toamna își intră rapid în drepturi. Temperaturile scad cu până la 15 grade, iar la munte poate să apară şi zăpada.

 

TRANSILVANIA

Vremea se va răci simțitor în 20...21 septembrie, scăderea cea mai accentuată a temperaturilor fiind la valorile maxime, care vor ajunge la o medie de sub 16 grade Celsius. Apoi se va încălzi, temperaturile cele mai ridicate urmând să se înregistreze între 25 și 29 septembrie (maxime în jur de 26 de grade Celsius). Va ploua în 20 și 21 septembrie, iar cantitățile de apă vor putea depăși, pe arii restrânse, 15...20 l/mp. În rest vor fi ploi puţine şi slabe. 

 

BANAT

După primele două zile mai calde ale perioadei de prognoză, temperatura aerului va marca o scădere accentuată. Astfel, temperaturile maxime vor scădea, în medie, de la valori de 27…28 grade C până la 14 grade C, iar media temperaturilor minime va scădea de la aproximativ 13…15 grade C până la 7…8 grade C. După data de 21 septembrie, maximele termice vor creşte treptat, atingând aproximativ 28…29 grade C în intervalul 24 - 28 septembrie, apoi vor scădea ușor.

Va ploua începând din seara zilei de 19 septembrie, până spre sfârșitul zilei următoare, iar cantitățile de apă vor putea depăși, pe arii restrânse, 10 l/mp. Ploi de scurtă durată sunt posibile și în jurul datei de 27 septembrie.

 

CRIŞANA

Vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată în primele zile ale intervalului, dar se va răci accentuat pe 20 septembrie, când media maximelor termice va scădea spre 12...14 grade C. Ulterior va avea loc o încălzire uşoară şi treptată, astfel încât în intervalul 25 - 29 septembrie temperaturile maxime se vor situa, în medie,în jurul valorii de 27 de grade, iar cele minime vor fi de aproximativ 14 grade Celsius. Va ploua din seara de 19 septembrie până în după-amiaza următoare, fiind de așteptat o medie a cantităţilor de apă în jur de 10l/mp. Trecător este posibil să plouă şi în data de 27 septembrie.

 

MARAMUREŞ

Regimul termic diurn va marca o scădere accentuată pe 20 septembrie, când media temperaturilor maxime va scădea de la 26 de grade Celsius la aproximativ 14 grade Celsius. Ulterior vremea se va încălzi treptat de la o zi la alta, între 26 și 28 septembrie se vor atinge valorii medii de 25...26 grade Celsius, după care va urma o răcire uşoară şi treptată. Va ploua începând din seara de 19 septembrie, până spre sfârșitul zilei următoare, iar cantitățile de apă vor depăşi 10l/mp. 

 

MOLDOVA

Vremea va fi caldă în primele două zile, apoi valorile termice vor fi în scădere accentuată, astfel încât pe 21 septembrie maximele vor coborî, în medie, spre 16 grade Celsius, iar minimele se vor apropia de 7 grade Celsius. În următoarele zile un nou proces de încălzire va determina creşterea temperaturilor, pana la medii de aproximativ 26 de grade Celsius ale maximelor diurne şi circa 13 grade Celsius ale minimelor nocturne. După 29 septembrie, regimul termic va marca o scădere uşoară de la o zi la alta. Va ploua din după-amiaza zilei de 20 septembrie până în seara următoare, cantitățile de apă urmând să se situeze sub 10l/mp. 

 

DOBROGEA

Valorile termice maxime se vor menține constant în jurul a 25 de grade Celsius în primele zile ale perioadei de prognoză, dar în data de 21 septembrie vor marca o scădere spre 18 grade Celsius. Ulterior vremea se va încălzi din nou spre temperaturi maxime situate în jur de 25 de grade Celsius. Va ploua în 20 și 21 septembrie, în eneral slab cantitativ. 

 

MUNTENIA

Vremea va fi caldă în primele zile, cu maxime de 25...27 grade Celsius, dar se va răci pe 21 septembrie. Apoi, până spre 28 septembrie, temperatura aerului va urca treptat spre valori de 28 de grade Celsius, ulterior scăzând uşor. Va ploua în data de 20 septembrie, până spre jumătatea zilei următoare, dar ploile vor fi în general slab cantitative. 

 

OLTENIA

După primele două zile mai calde ale intervalului de prognoză, va urma o răcire, iar temperaturile maxime vor scădea, în medie, cu aproximativ 6 grade Celsius. După 22 septembrie vremea se va încălzi din nou, devenind caldă pentru această perioadă şi se vor atinge medii termice de 28 grade Celsius ziua şi 14 grade Celsius noaptea

spre sfârșitul perioadei de prognoză. Va ploua în data de 20 septembrie, în general slab cantitativ.

 

LA MUNTE

Zilele cele mai răcoroase vor fi între 20 și 23 septembrie, când valorile termice minime se vor situa, în medie, între 0 şi 3 grade Celsius. În restul perioadei, vremea va fi în limitele termice normale ale perioadei din calendar, cu maxime în jurul valorii de 16 grade Celsius şi minime de aproximativ 9 grade Celsius. Va ploua în 20 și 21 septembrie, pe arii restrânse fiind posibile cantități de peste 15 l/mp.

Comentarii Facebook