Duminica 22 Decembrie

PROGNOZA METEO: Vezi cum va fi vremea în primele două săptămâni din primăvară



Administrația Națională de Meteorologie a emis o estimare a valorilor termice pentru primele două săptămâni ale lunii martie.

TRANSILVANIA

Regimul temperaturii aerului va fi caracterizat de valori peste mediile multianuale specifice, astfel că ziua vor fi în medie 6…11 grade. În privinţa temperaturilor minime, în prima săptămână, la nivelul întregii regiuni, vor fi în medie 1...3 grade, reprezentând valori mult mai ridicate decât cele specifice perioadei.

În cea de-a doua săptămână, scăderea de temperatură estimată va determina un regim termic apropiat de cel normal, cu o medie a valorilor nocturne de -2...0 grade.

Probabilitatea pentru ploi va fi mai mare în primele zile, între 3 şi 6 martie, dar acestea se vor semnala local şi vor fi în general slabe.


LA MUNTE

Pe tot parcursul intervalului de prognoză, atât regimul termic mediu diurn cât şi cel nocturn nu vor avea variaţii semnificative. Astfel, mediile temperaturilor
maxime vor fi de 2...4 grade, iar ale celor minime de -5... -2 grade.

Până în jurul datei de 8 martie, pe arii extinse se vor semnala precipitaţii, temporar moderate cantitativ, sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare. Apoi, până la sfârşitul intervalului de prognoză, pe arii restrânse vor mai fi precipitaţii slabe şi trecătoare.

 

CLUJ


La Cluj meteorologii anunță vreme predominant noroasă în prima săptămână din martie, cu temperaturi cuprinse între 14 grade Celsius și 2 grade Celsius. Vremea se va răci ușor în următoarea săptămână, temperaturile fiind cuprinse între 10 grade Celsius și -2 grade Celsius.

Comentarii Facebook