Duminica 22 Decembrie

Prognoza pentru următoarele două săptămâni. Încep ninsorile?


Meteorologii de la ANM au emis o estimare a temperaturilor medii pentru următoarele două săptămâni, mai exact, în intervalul 16-29 noiembrie.

Astfel, în Transilvania, prima săptămână a intervalului de prognoză se va caracteriza printr-o vreme caldă pentru această perioadă, cu medii ale temperaturilor maxime între 12 şi 14 grade. Apoi, între 21 şi 23 noiembrie, vremea se va răci. Prin urmare, pe parcursul celei de a doua săptămâni de prognoză, maximele termice mediate pe toată regiunea, situate între 2 şi 4 grade, vor fi uşor mai coborâte decât normalul perioadei respective. Regimul termic nocturn va avea uşoare variaţii pe parcursul primei săptămâni, situându-se, în medie, între 3 şi 5 grade, iar în a doua săptămână va fi caracterizat prin medii negative, de -4...-2 grade.

Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi în creştere după data de 20 noiembrie, iar între 21 şi 24 noiembrie acestea se vor semnala pe arii mai extinse.

La munte, în prima săptămână a intervalului vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă, cu medii ale temperaturilor maxime situate, în general, între 6 şi 8 grade şi ale temperaturilor minime de 0...2 grade. Pe 23 noiembrie vremea se va răci, astfel încât, în
intervalul 24-29 noiembrie, valorile termice diurne se vor situa, în medie, în jurul valorii de 0 grade, în timp ce minimele nocturne vor fi de aproximativ -6 grade.

Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va creşte după data de 20 noiembrie. Acestea vor fi în general slabe, exceptând zilele de 21 şi 22 noiembrie, când se pot cumula cantităţi de apă
mai însemante.

Comentarii Facebook