Duminica 22 Decembrie

Program de internship inedit la Cluj: studenţii sunt invitaţi să construiască un robot funcţional (P)


La Stratec Biomedical proiectele ambițioase se țin în lanț, în martie se lanseaza o nouă provocare: un internship ieșit din tipare.

Lider în dezvoltarea de soluții tehnologice și științifice pentru industria biotehnologică, STRATEC BIOMEDICAL va lansa, în cursul acestei săptămâni, un program de internship deschis pentru 10 studenţi interesaţi de software , inginerie electronică și design mecanic.

 

Programul nu este unul comun printre firmele clujene: candidații vor trece printr-o selecţie riguroasă, pe baza CV-ului și a unui interviu, urmând ca cei care se califică să primească sarcina de a construi un robot funcţional.

Studenţii vor avea la dispoziţie 10 săptămâni, timp în care vor beneficia de mentorat din partea specialiştilor STRATEC, de piese pentru construirea robotului şi de posibilitatea reală de angajare, la finalul programului, în funcţie de interesele lor și performanta lor în timpul internshipului.

Pentru implementarea acestui internship, STRATEC BIOMEDICAL a deschis un parteneriat cu Universitatea Tehnică Cluj-Napoca și Universitatea Babeș-Bolyai.

Am conceput ideea acestui internship încercând să răspundem la întrebarea: "La ce fel de proiect de internship ne-ar place nouă să lucram - dacă am fi studenți?". Probabil ar trebui sa fie un proiect "cool", într-o echipă multidisciplinară de profesioniști, cu posibilitatea de a învăța de la mentori experimentați, iar la final de a avea satisfacția unui lucru bine facut.

De aceea, vom selecta o echipă de 10 studenţi pasionați de software, hardware, embedded sau design mecanic, care în 10 săptămâni vor construi un robot. Creearea unui robot funcțional într-un interval astfel de scurt este un tel ambițios, în care, pe lângă provocările tehnice, vom experimenta împreună un proces de extreme manufacturing. În timpul perioadei de internship, participanții vor beneficia de mentoratul unor colegi experimentați, le vom pune la dispoziție o parte importantă din infrastructură iar o altă parte va trebui creată de la zero. Robotul va trebui să îndeplinească o serie de mişcări pe 3 axe, fiind astfel angrenate cunoştinţe lor de inginerie software, procesare de imagini, design hardware, embedded si mecanic. La finalul internship-ului vom oferi posibilitatea unora dintre studenti să se alăture echipei noastre.”, a declarat Cosmin Călian, general manager al STRATEC BIOMEDICAL România.

Studenţii interesaţi să se înscrie în acest program la adresa internship.stratec.ro până la finalul lunii aprilie, rezolvând una dintre cele trei teme propuse de STRATEC BIOMEDICAL, la alegere, în funcţie de aria lor de interes.

Subsidiara clujeană a grupului STRATEC BIOMEDICAL AG a fost înființată în 2008, fiind un centru de inginerie interdivizional specializat in dezvoltarea de software, testare, hardware, embedded, și design mecanic.

În sucursala clujeană activează în momentul de față aproape 80 de angajați, specialiști în inginerie, recrutați din rândul studenților și absolvenților profilelor tehnice ale Universității Babeș-Bolyai și ale Universității Tehnice.

STRATEC BIOMEDICAL este o companie germană fondată în 1979, cu sediul general în Birkenfeld (Baden-Württemberg), ce are în prezent filiale în șapte țări din Europa, Asia și America: Austria, Elveția, Marea Britanie, România, SUA, China și Ungaria. Grupul are patru mari divizii – Instrumentation, Data Management, Molecular și Consumables – fiind specializat în automatizări și instrumentație pentru diagnoză clinică și industria IVD (în vitro diagnostics), software de laborator, precum și dezvoltarea de reactivi pentru colectarea, stabilizarea și purificarea ADN-ului și ARN-ului.

Comentarii Facebook