Duminica 22 Decembrie

Programul socio-educativ pentru 40 de copii din Pata Rât își menține activitățile pentru al doilea an consecutiv, cu sprijinul United Way România


 Fundația Dezvoltarea Popoarelor Filiala Cluj (FDP Cluj) continuă și în 2021  programul de educație formală și non-formală în beneficiul a 40 de copii ce locuiesc în Pata Rât. Proiectul  este finanțat de Fundația United Way România, cu un buget anual de 81.424 lei.  

Pandemia a adâncit sărăcia din Pata Rât, adulții care reușeau să lucreze cu ziua și-au pierdut și această  sursă de venit, rația de mâncare s-a micșorat și ea, iar copiii au rămas captivi 24 de ore în locuințele  improvizate, fără prea multă căldură, mâncare și curent electric. Părinții au fost puși în situația în care  copilul trebuia să facă școala online, când pentru cei mai mulți dintre ei spațiul în care stau nu este conectat  la o rețea de electricitate și nu au un metru de spațiu personal. Intervenția FDP CLUJ și susținerea United  Way România au făcut ca suportul oferit copiilor la teme să continue și în pandemie, independent de  situația dificilă de acasă. 

United Way România le-a pus la dispoziție copiilor tablete și cartele cu internet

Proiectul SMART CLUB își propune să îi sprijine pe copiii cu vârste între 6 si 14 ani să își îmbunătățească  rezultatele școlare prin oferirea de suport săptămânal în realizarea sarcinilor școlare curente, prin  participarea la cluburi de lectură și alte activități non-formale (rugby, ateliere de modelaj) care să îi motiveze și să îi aducă mai aproape și de experiențele celorlalți copii. Aflat în implementare din ianuarie  2020, proiectul și-a continuat activitățile în toată acestă perioadă, adaptându-se și respectând  reglementările în vigoare. Pe toată perioadă școlii online, copiii au venit la Unitatea mobilă din comunitate  și au reușit să se conecteze la orele din online, sprijiniți de pedagogii sociali, iar mai apoi și-au continuat  sarcinile școlare. United Way România a pus la dispoziția organizației tablete complet utilate și cartele cu internet. 

fotbal pe deal(3).jpg

Toți copiii înscriși în proiect au reușit să își continue studiile și să obțină rezultate mai bune la școală.  

Sorina locuiește în Pata Rât și își crește singură cei 5 copii. Tatăl copiilor a decedat. Sonia ne-a mărturisit cât de important este acest gen de program pentru ea și pentru aceia dintre adulții care au copii și nu îi  pot ajuta. ,,Mă bucur că vine la program la module (unitatea moblă), că aşa poate să îşi facă temele de la  şcoală. Voi îl ajutaţi, dar eu nu ştiu, nu am fost la şcoală niciodată. Măcar el să înveţe şi să treacă clasa”,  spune Sorina. 

Despre Fundația Dezvoltarea Popoarelor Filiala Cluj  

Fundaţia Dezvoltarea Popoarelor Filiala Cluj (FDP Cluj) lucrează pentru comunitate din 1997 și de mai bine  de 6 ani, activează în Pata Rât, în cea mai încercată dintre comunitățile afectate de sărăcie, acolo unde  copiii trăiesc la limita subzistenței și locuiesc la propriu printre gunoaie, în barăci improvizate. Anual  organizația sprijină peste 200 de adulți și copii să iși construiască un parcurs nou, stabil și orientat spre  independență și respect față de sine. 

Despre United Way România 

United Way România este o fundaţie românească afiliată la United Way Worldwide, SUA, a cărei activitate  se concentrează pe cele trei direcții care pun bazele unei comunități prospere: acces la o educație de  calitate, servicii bune de sănătate și un venit suficient pentru a întreține o familie. Acționăm ca un  organizator comunitar, mobilizând o rețea extinsă de parteneri din comunitate - ONG-uri, companii,  instituții publice, lideri din societatea civilă, donatori și voluntari - să își coordoneze eforturile pentru a  produce un impact colectiv. Programele United Way România sprijină anual peste 11.000 de persoane în  dificultate.



Comentarii Facebook