Duminica 22 Decembrie

Proprietar pervers, „deconspirat” pe un grup de chirii din Cluj-Napoca: „Atenție la acest individ, caută fete singure!”


În „jungla” imobiliară din Cluj, unde credeam că nimic nu mai poate surprinde mai mult decât chiriile la prețuri halucinante, a apărut o nouă problemă. Un pervers sexual terorizează studentele care încearcă să-și găsească chirie. 

Pe un grup de Facebook destinat închirierii locuințelor în Cluj-Napoca, o studentă a publicat imagini dintr-o conversație privată, în care un bărbat încearcă să-i ofere spre închiriere un apartament. Odată ce află că de fata caută chirie nu doar pentru ea, ci și pentru iubitul său, proprietarul a blocat conversația. 

da.png

După publicarea postării s-au autosesizat și alte fete, care zic că bărbatul ar fi încercat să le ofere chiria în schimbul unor favoruri sexuale.

Aș vrea să am grijă de tine cu tot ce ai nevoie. Dacă o să ai nevoie de ajutor cu banii o să te ajut să îți fie bine. Te las să stai gratuit și îți dau încă banii. Și tot rămâne între noi doi, stai liniștită”, sunt doar unele dintre mesajele trimise de individul libidinos.

da 4.jpeg

Da și mie mi-a scris și eu am spus ca nu am cu cine mai sta și singura nu dau atâția bani, și a zis să-l sun și să ne înțelegem noi cumva la telefon, i-am dat block pe loc”, a scris o altă studentă.

Alte două fete au publicat imagini din conversația cu același individ, în fiecare caz prețul chiriei publicate pe grup diferă. Una dintre fete s-a ales cu un mesaj direct că ar „tare sexy” și „ispititoare”. 

da5.jpeg

Mai multe fete au scris în secțiunea de comentarii că intenționează să depună o plângere la Poliție, nu este însă clar dacă profilul bărbatului este real, pozele acestuia sau numele și prenumele. Din datele afișate pe pagina sa, individul ar fi din Satu Mare.

La doar câteva ore de la anunțul publicat inițial, bărbatul a pus la story pe pagina sa de Facebook imagini cu un alt apartament. Victimele hărțuirii spun că individul ar schimba imaginile apartamentului la fiecare postare, deci bărbatul fură imagini cu apartamentele expuse de la alți proprietari pentru a hărțui femeile care își caută chirie. 

laur.jpeg

story.jpeg

Comentarii Facebook