Duminica 22 Decembrie

Prostituată din Cluj s-a dus cu fiicele la ”muncă”. Cum a tâlhărit un bărbat naiv alături de concubinul ei


O prostituată din Cluj și concubinul ei au fost condamnați, în prima instanță, după ce au tâlhărit un bărbat naiv, în Piața Gării. Femeia era însoțită de fiicele ei. 

Victima a băut într-un bar din Mănăștur, iar apoi s-a dus în Piața Gării pentru a căuta ”plăcere”. 

După ce s-au înțeles asupra sumei acesta a fost plimbat prin Gară și dus la linia nr. 13, unde persoana vătămată ”s-a aşezat pe spate, lângă nişte mărăcini, între şinele de cale ferată”. În acel moment, a apărut concubinul femeii, care i-a urmărit. Acesta a pus mâna pe faţă şi pe gura clujeanului şi l-a ameninţat că îi ia viaţa. Concubinul mai era însoțit de un bărbat. Împreună i-au sustras ”din buzunarul pantalonilor persoanei vătămate portmoneul acesteia, din care a sustras suma de 650 lei, lăsând apoi portmoneul pe jos”.

După ce au comis tâlhăria, femeia s-a dus în faţa Gării, unde o așteptau fiicele ei minore. Toți au urcat într-un taxi şi au părăsit zona, dar au fost prinși rapid de oamenii legii pentru că victima a depus rapid plângere, menționează clujazi.ro.

Incidentul s-a produs în 2018, iar Judecătoria Cluj-Napoca i-a condamnat pe cei implicați. Acum se judecă apelul.

Comentarii Facebook