Duminica 22 Decembrie

Protest al salariaților de la Agenția de Protecție a Mediului. Întrerup lucrul

 

Salariații APM Cluj anunță întreruperea programului de lucru marți, 14 martie, între orele 10.00 - 12.00, manifestându-și nemultumirea profundă cauzată de adâncirea inechităților salariale din sistemul public, fapt care, zilnic, ne diminuează nivelul de trai.

 

În prezent, salariile angajaților APM Cluj sunt cele stabilite în luna decembrie 2009, în contextul în care salariile colegilor noştri bugetari din aceeași familie ocupațională, au făcut recent obiectul unor acte normative individualizate, crescând substanțial. Exemplificăm: direcțiile sanitar-veterinare județene, casele de asigurări de sănătate județene, casele județene de pensii, agențiile județene pentru plăți și prestații sociale, direcțiile de sănătate publică, consiliile județene, administațiile județene a finanțelor publice. 

 

Și altor categorii de bugetari, din familiile ocupaționale învățământ și sănătate, le-au fost acordate importante majorări și alte drepturi de natură salarială.

 

Nu considerăm că este firesc să fim discriminați ca și categorie de salariați bugetari doar pe considerent numeric, toți angajații agențiilor județene și ai agenției naționale pentru protecția mediului însumând 1845 de salariați în prezent.

 

Pe această temă ne-am adresat în nenumărate rânduri atât conducerii APM Cluj, Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, cât şi Ministerului Mediului, în scris şi în cadrul unor întâlniri oficiale.

 

Până la acest moment revendicarile noastre nu au fost soluționate în nici un fel, asfel încât suntem cea mai discriminată și nesusținută guvernamental categorie de salariați plătiți din fonduri publice. 

 

Dacă revendicarile noastre juste nu vor fi soluționate favorabil, suntem decişi să declanşăm conflictul colectiv de muncă întrerupându-ne activitatea pe timp nelimitat”, anunță salariații APM Cluj.

 

 

 

Comentarii Facebook