Manifestație pro-europeană la Cluj, organizată de studenți. Când va avea loc

O asociație studențească din Cluj-Napoca organizează o manifestație pro-europeană, prin care cheamă tinerii în stradă

Asociația „Studenții Pentru Democrație” din Cluj-Napoca organizează o manifestație pro-europeană pe 16 martie, pentru a promova valorile UE. Evenimentul va ține două ore, de la 18:00 la 20:00, în Piața Alexandru Ioan Cuza.

Organizatorii cheamă în special tinerii la manifestație: „Europa este viitorul nostru! Haideți să fim împreună, să arătăm că tinerii din Cluj sunt implicați, că ne pasă și că nu vom rămâne tăcuți în fața celor care ne vor dezbina!” transmite asociația.

De asemenea, organizatorii vin cu mai multe sfaturi pentru siguranța participanților: 

  • „Stați în grupuri mari (4-5 persoane)
  • Semnalați orice comportament suspect
  • Plecați spre casă în grup și evitați zonele pustii
  • Dacă luați un Bolt/Uber/Taxi, alegeți locuri aglomerate pentru îmbarcare

O asemenea manifestație este organizată și la București cu o zi mai devreme, pe 15 martie. La acea dată, în Cluj-Napoca va fi sărbătorită Ziua Maghiarilor de Pretutindeni.

Comentarii Facebook