Duminica 22 Decembrie

Proteste masive la Cluj și în restul țării, duminică seară, împotriva reformei fiscale și a legilor Justiției. Vezi la cât începe


Un nou protest împotriva Guvernului se anunță, duminică seară, la Cluj-Napoca. De această dată, zeci de organizații non-guvernamentale s-au aliat cu Blocul Național Sindical (alcătuit din 34 de federații profesionale) și Cartel Alfa (alcătuit din 41 de federații profesionale) pentru a-i îndemna pe români să iasă în stradă.

La Cluj, manifestațiile încep la ora 18.00, cu întâlnire în Piața Unirii.

42 de grupuri civice și organizații neguvernamentale, precum și confederațiile sindicale Blocul Național Sindical (alcătuit din 34 de federații profesionale) și Cartel Alfa (alcătuit din 41 de federații profesionale) cheamă fiecare român să ceară în stradă, duminică, 26 noiembrie 2017, ora 18.00, retragerea legilor Justiției și a legilor de modificare a codurilor penale, respingerea în Parlament a ordonanței privind modificarea legislației fiscale și demisia imediată a Guvernului și a președinților Camerei Deputaților și Senatului.

România a ajuns într-unul dintre cele mai grave momente ale istoriei sale postcomuniste, comparabil cu mineriadele din anii ’90, criza financiară și tăierea salariilor bugetarilor din 2010. Confiscarea politică a sistemului de justiție, capturarea statului de către o mafie politică care slăbește legislația anticorupție pentru a scăpa de răspundere penală, războiul politic și instituțional declanșat de Guvern împotriva societății civile, atacurile majorității parlamentare împotriva aliaților din NATO și UE, haosul fiscal și deprecierea accelerată a leului, creșterea prețurilor și a deficitului bugetar vor arunca România de facto în afara Uniunii Europene și NATO.

Consecințele deciziilor guvernamentale de astăzi ne vor urmări pentru zeci de ani, ne vor plasa în sfera autoritarismului politic, a jafului banilor publici, a impunității politicienilor și a sărăciei.
În aceste momente, România este călcată în picioare, coaliția de guvernare nesocotind sau ignorând fățiș opiniile și interesele legitime ale tuturor actorilor din societate:

Societatea civilă și reprezentanții puterii judecătorești s-au exprimat neechivoc împotriva modificării legilor justiției. Opiniile lor au fost nesocotite;

Singura preocupare permanentă a guvernării sunt „drepturile” infractorilor, și deloc dreptatea pentru victime sau recuperarea banilor furați;

Numirile în funcții publice ne-au adus persoane de o incompetență flagrantă și cu un nivel de moralitate cel puțin discutabil;România este astăzi în situația în carenu mai pot avea loc nici negocieri, nici contracte colective la nivel național sau de sector. Ca urmare, angajații sunt din ce în ce mai puțin protejați, iar riscul de inechitate socială ne plasează mai degrabă în zona țărilor de la Estul Uniunii Europene;De la 1 ianuarie, salariații sunt lăsați la voia întâmplării, sunt integral responsabili pentru modul în care angajatorii aplică transferul contribuțiilor, dar și pentru finanțarea sistemului de pensii și cel de sănătate, pentru modul în care sunt colectate contribuțiile, dar și pentru solidaritatea cu persoanele vulnerabile. De la 1 ianuarie, povara responsabilității sociale va fi dusă doar de către salariați;

Promisiunile de măriri salariale pentru bugetari s-au topit în explicații fantasmagorice despre brut și net, în vreme ce creșterile de prețuri sunt evidente pentru oricine, mai puțin pentru decidenții politici;

Pensiile noastre sunt în pericol prin reducerea contribuțiilor personale în depozite private în cadrul Pilonului II de pensii;Bugetul pentru sănătate a scăzut, controlul politic a fost reinstaurat, iar drepturile pacienților sunt abuzate zilnic;Investițiile au scăzut la un nivel critic, în timp ce îndatorarea publică este din ce în ce mai mare.

Pe scurt, actuala coaliție de guvernare susține hoția, ineficiența, haosul și lipsa de transparență, invocând câștigarea alegerilor cu un program de guvernare nerespectat. Viitorul nostru și al copiilor noștri este în pericol. E momentul să cerem o schimbare politică de substanță pentru a evita în ultimul ceas o catastrofă națională din care ne vom reveni în decenii.

Pentru toate acestea chemăm românii în stradă pentru o luptă pașnică a României cinstite cu hoția, autoritarismul și sărăcia.
Cerem demisia Guvernului Dragnea-Tudose și a principalilor vinovați pentru actuala stare de fapt – domnii Dragnea și Tăriceanu – din funcțiile de președinți ai celor două Camere ale Parlamentului. Fără aceste demisii, șansele românilor de a trăi într-o societate așezată și prosperă, bazată pe respectarea drepturilor tuturor, pe cinste și competență vor fi iremediabil distruse”, transmit organizatorii protestului.

Proteste asemănătoare se mai anunță în București și în alte aproximativ 80 de orașe din țară, dar și din străinătate.

Comentarii Facebook