Duminica 22 Decembrie

Proxenet din Cluj, reținut de polițiști. A exploatat 3 fete, printre care și o minoră de 15 ani. Ce au găsit polițiștii în casa bărbatului


Un bărbat de 35 de ani din Gherla a fost reținut pentru proxenetism. Individul a exploatat 3 fete, printre care și o minoră de 15 ani. Bărbatul le lua o parte din câștiguri. 

,,Din activitățile investigative efectuate a reieșit că, din cursul anului 2021 și până în cursul lunii septembrie a.c., bărbatul ar fi determinat, înlesnit și obținut foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către 3 tinere, cu vârste de 15, 19 și 28 de ani, cu scopul de a-și însuși o parte din profiturile obținute din activitatea acestora.”, a transmis IPJ Cluj.

Totodată, la casa individului a fost efectuată și o percheziție, fiind ridicați bani dar și telefoane mobile.

,,În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 4 telefoane mobile, 1 laptop, suma de 2.700 de lei, precum și alte bunuri de interes în cauză.”, transmite IPJ Cluj.

Inițial, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind prezentat ulterior în fața magistraților de la Gherla care au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.



Comentarii Facebook