Duminica 22 Decembrie

PSD Cluj atrage atenţia că oraşul Cluj-Napoca devine "Oraşul Gunoaielor" - FOTO

 

PSD Cluj îl acuză pe primarul Emil Boc că nu ia măsuri pentru a igieniza zona pădurii Hoia, o oază de verdeaţă din municipiul Cluj-Napoca, situată în apropierea Muzeului Satului.

 

"În această primăvară, aproape toate spaţiile verzi din municipiul Cluj-Napoca au fost abandonate gunoaielor, Emil Boc, transformând Clujul într-un "Oraş al Gunoaielor". Îi cerem dlui. Boc să ia măsuri rapide în această privinţă şi să îndepărteze munţii de gunoaie, din spaţiile verzi ale oraşului", a declarat Remus Lăpuşan, preşedintele PSD Cluj.

 

PSD Cluj consideră elementar din punct de vedere urbanistic, salubrizarea spaţiilor verzi din oraş, în vederea activităţilor cotidiene şi a evenimentelor pe care trebuie să le generăm, pentru a obţine titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021.

Comentarii Facebook