Rampa temporară de gunoi de la Pata Rât, cuprinsă din nou de flăcări. Pompierii lucrează la stingerea incendiului încă de aseară
Un nou incendiu a cuprins rampa temporară de gunoi de la Pata Rât, duminică seară. Pompierii încă sunt prezenți la fața locului, lucrând pentru lichidarea completă a flăcărilor.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Cluj, prima sesizare a fost primită aproape de ora 20.00, iar pompierii s-au deplasat la fața locului cu autospeciale de stingere.
Flăcările au cuprins aproape întreaga suprafață de stocare a deșeurilor, însă focarele principale ale incendiului au fost lichidate încă de azi-noapte.
Totuși, pompierii încă lucrează pentru stingerea completă a focarelor rămase sub grămezile uriașe de gunoaie, pentru a se asigura că focul nu se va aprinde din nou. Aceștia folosesc și buldoexcavatoare pentru a ajunge la flăcări.
”După finalizarea procedurii de lichidare a incendiului se va porni o investigație pentru determinarea cauzelor de la care au pornit flăcările, în special că în zonă au mai avut loc incendii în trecut”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.
3 Comentarii
CIORILE au scapat ???pacat mare pacat !!!
ciorile ale trăiesc acolo nu din voia lor. crezi ca puradeii au ales ei sa se nască acolo? tu te-ai născut în jucU de sus și ești puțin mai norocos. dar tot soarta de cioara ai, fata de cei care au avut norocul sa se nască în Malta sau elvetia.
Bine ciorotes