Miercuri 25 Decembrie

Răsturnare de situație în cazul diplomei false a lui Mihai Seplecan. Judecătorul a fost CURIOS


Judecătorul Eugen Crișan, care judecă procesul diplomei false a lui Mihai Seplecan, fostul șef al Consiliului Județean Cluj, a decis să nu pună punct procesului, așa cum era de așteptat. Declarația lui Seplecan l-a făcut să se răzgândească.

Procurorii au cerut condamnarea cu suspendare a lui Mihai Seplecan, iar avocatul acestuia, Cătălin Bichescu, a cerut achitarea, pentru că fostul șef al CJ Cluj nu a știut că folosește o diplomă falsă.

Mihai Seplecan a avut ultimul cuvânt și procesul urma să se termine, dar acesta a spus unele lucruri care l-au contrariat pe judecător. Acesta a prezentat 16 puncte care, în viziunea lui, dovedesc că nu știa că diploma era falsă: ”1. Nu sunt vinovat. 2. Nu am stiut ca e falsa si nu exista proba ca as fi stiut. 3. Am dat dovada de corectitutine si caracter colaboramd cu institutii inclusiv SRI. Eu de bunavoie am depus diploma orginal la politie. 4. Daca diploma de master a fost ceruta de politie, sperand ca e falsa, eu astazi o intorc. S-a dovedit ca masterul e bun, iar daca eu eram falsificator continuam. 5. Nicio intitutie nu mi-a cerut diploma in original. Asa functiona sistemul. Ati vazut documentul de la USL. Mergea pe pile, relatii si prietenii. Doamna de la electrica care stia ca ii voi fi sef nu stia cum sa puna presul, nu sa-mi ceara diploma. 6. Pe toata perioada cat am fost angajat mi-am facut datoria cu pretul sanatatii si familiei. Am slabit 30 de kilograme de la stres în ultima vreme.. 7. Am avut si am o viata echilibrata. Nu beau nu fumez. Merg des la biserica. 8. Am ocupat toate aceste functii cu ajutorul sistemului. Asa au ocupat functii directori, soferi, femei de serviciu. Altfel nu se puteau ocupa. Era munca la acrivitatile de partid si apoi erai răsplătit. 9. Am avut o relatie buna cu senatorul Marius Nicoara. I-am fost sofer, prieten, a fost un exemplu pentru mine, mai ales ca eu n-am avut tata. Am fost nedespartiti. I-am fost si consilier la cabinetul senatorial, m-a sustinut pentru un mandat de vice la CJ, doua functij de director. Toate sub semnatura lui, in care mi-am pus increderea” (Aici, judecătorul l-a întrerupt), conform Clujust.ro.

Seplecan a precizat că are foaia matricolă de la facultatea frecventată înainte să meargă să dea licență la Spiru Haret și că a fost la examenul de licență, iar judecătorul a repus cauza pe rol, pentru a solicita Universității Spiru Haret lucrarea de diplomă, lista cu cei care au susținut atunci examenul de licență, prezența și tot ce ar putea dovedi cele susținute de inculpat.

Mihai Seplecan va trebui să prezinte foaia matricolă la următorul termen din luna februarie.

Comentarii Facebook