Duminica 22 Decembrie

Razie de amploare în trafic la Cluj, la început de weekend. Câte amenzi s-au dat în doar câteva ore FOTO


Poliţiștii clujeni au desfășurat, vineri, o acțiune de amploare în trafic care a vizat în principal combaterea nerespectării regimului legal de viteză, precum şi responsabilizarea șoferilor în ceea ce privește consecințele nepurtării centurii de siguranță sau folosirea telefoanelor mobile pe timpul deplasării.

La data de 10 ianuarie a.c., în intervalul 16:00-18:00, polițiștii rutieri și cei de ordine publică din întreg județul au acționat, sub coordonarea Serviciului Rutier, în vederea prevenirii accidentelor rutiere”, anunță IPJ Cluj. 

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 305 sancțiuni contravenționale, au fost reținute 17 de permise de conducere și retrase 9 certificate de înmatriculare.

Abaterile constatate de poliţişti pentru încălcarea regimului legal de viteză au impus aplicarea a 97 de sancţiuni contravenţionale. De asemenea, au fost înregistrate 56 de sancțiuni contravenționale pentru nepurtarea centurii de siguranță de către conducătorii auto, iar alte 12 pentru folosirea telefonului mobil în timpul conducerii autovehiculelor.

Pentru neregulile constatate pe raza municipiului Cluj -Napoca și a localităților din apropiere, din mediul rural, au fost aplicate 160 de sancțiuni. 

În cadrul acțiunii desfășurate la nivelul municipiului Cluj-Napoca au participat și polițiști din cadrul Direcţiei de Poliţie Locală Cluj-Napoca.

Acțiunile polițiștilor clujeni vor continua pe tot parcursul weekend-ului, scopul acestora fiind prevenirea accidentelor rutiere şi impunerea unui climat de disciplină rutieră în rândul participanţilor la traficul rutier.


Comentarii Facebook