Duminica 22 Decembrie

Razie de amploare în trafic la Cluj, pentru a prinde vitezomanii. Câți șoferi au rămas fără permis FOTO


Polițiștii clujeni au desfășurat,  în perioada 30 ianuarie- 2 februarie 2020, o serie de acțiuni pentru creșterea gradului de disciplină în trafic, reducerea riscului rutier și prevenirea accidentelor de circulație pe raza întregului județ.

Astfel, în intervalul indicat, au fost organizate acțiuni punctuale pe tronsoanele de drum din județ cu valori de trafic ridicat, polițiștii urmărind respectarea regulilor de circulație de către participanți și depistarea celor care încalcă prevederile legale, în special a celor referitoare la limita legală de viteză.

În cadrul acțiunilor, pentru neregulile constatate la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, au fost aplicate 78 de sancțiuni contravenționale și 272 puncte de penalizare.

Dintre acestea, 63 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză; în 10 situații, șoferii au fost depistați în timp ce rulau cu o viteză ce depășea cu peste 50 km/h limita legală admisă.

Au fost reținute 11 permise de conducere (10 pentru depășirea limitei legale de viteză) și retrase 3 certificate de înmatriculare. 

Comentarii Facebook