Duminica 22 Decembrie

Razie de amploare la Cluj-Napoca. Câte amenzi au aplicat oamenii legii pentru nerespectarea măsurilor împotriva COVID-19


Polițiștii clujeni anunță că sunt desfășurate în continuare acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectării cu virusul Covid-19, în zonele aglomerate din întreg județul.

Astfel, la data de 14 iulie a.c. polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au verificat zonele cu aglomerări de persoane, cu preponderență centre comerciale, magazine, piețe și terase, cu privire la respectarea regulilor de protecție și a limitării răspândirii virusului Covid-19.

În contextul stării de alertă și pentru impunerea prevederilor legale, precum purtarea măștilor de protecție, existența și utilizarea  dezinfectantilor, au fost verificate piețe agroalimentare din cartierele municipiului, centre comerciale și numeroase supermarketuri.

Urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, 5 dintre acestea conform Legii 55/2020.

În cadrul acțiunii au participat polițiști locali și jandarmi.

Comentarii Facebook