Duminica 22 Decembrie

Razie de amploare la Cluj-Napoca! S-au dat peste 100 de amenzi în doar două ore FOTO


Poliâitii clujeni au desfășurat, joi seară, o serie de acțiuni de amploare pe raza municipiului Cluj-Napoca.

La data de  4 iunie a.c., în intervalul orar 17.00-19.00, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, au fost prezenți pe principalele artere de circulație unde au fost înregistrate accidente rutiere grave, cu scopul impunerii unui climat de disciplină rutieră în rândul participanților la traficul rutier”, informează IPJ Cluj. 

Activitățile întreprinse de polițiști au condus la constatarea și aplicarea a 101 sancțiuni contravenționale, dintre acestea 36 fiind înregistrate pentru nerespectarea regimului legal al vitezei, alte 14 fiind aplicate neportul centurii de siguranță, iar 7 pentru folosirea telefonului mobil. 

Pentru indisciplina pietonilor, polițiștii au aplicat 11 sancțiuni contravenționale.

De asemenea, în cadrul acțiunii, au fost reținute 6 permise de conducere, dintre care 5 pentru depășirea vitezei cu peste 50km/h.  

Pentru lipsa inspecției tehnice periodice a autovehiculelor, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.

La acțiune au participat alături de polițiști, jandarmi și lucrători din cadrul Direcției Poliției Locale Cluj-Napoca.

Comentarii Facebook