Razie de amploare la Cluj pentru a verifica respectarea măsurilor împotriva COVID-19. Peste 130 de clujeni au fost amendați FOTO/VIDEO


Poliţiştii clujeni continuă acţiunile în sistem integrat pentru, impunerea respectării măsurilor instituite ca urmare a modificărilor aduse prin  HG 935/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19.

Mai exact, în ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituţiei Prefectului Cluj, peste 430 de forţe au acţionat în sistem integrat în întregul judeţ, fiind legitimate peste 2.250 de persoane şi verificate 282 de mijloace de transport în comun.  

Ca urmare a abaterilor constatate, la nivel judeţean au fost aplicate un număr de 132 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 21.500 de lei, toate ca urmare a  nerespectării măsurilor de protecţie individuală. 

La nivelul municipiului Cluj-Napoca, polițiștii au acţionat în sistem integrat împreună cu celelalte forţe de ordine, fiind desfăşurate o serie de acţiuni punctuale.

Astfel, în intervalul orar 16.30-19.30, forţele implicate au verificat 58 de operatori economici şi aproximativ 40 de persoane. Nerespectarea măsurilor impuse au condus la aplicarea a 9 sancţiuni contravenţionale în conformitate cu Legea 55/2020. 

În intervalul orar 22.00-23.00, poliţiştii au continuat activităţile, fiind controlaţi 105 operatori economici. Astfel, s-a constatat respectarea noilor măsuri intrate în vigoare, privind restricțiile de funcționare a agenților economici, toate spaţiile verificate fiind închise conform programului stabilit.  

În intervalul orar 23.00-01.00, acţiunile au vizat interdicţia de circulaţie a persoanelor în afara locuinţelor sau a gospodăriilor, cu excepţiile expres prevăzute. 

În acest context, au fost legitimate 97 de persoane, 15 dintre acestea neavând asupra lor declaraţie pe propie răspundere, adeverinţă eliberată de angajator sau legitimaţie de serviciu. Acestea au fost sancţionate contravenţional conform Legii 55/2010. 

Comentarii Facebook