Razie de amploare la Florești. Câte amenzi au aplicat polițiștii FOTO


Poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti au acţionat, cu efective mărite, pentru menţinerea unui climat de siguranţă publică şi pentru prevenirea şi combaterea  faptelor antisociale.

Astfel, în perioada 9 – 11 februarie a.c., poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Florești au desfăşurat o acţiune pentru menţinerea unui climat de ordine și siguranţă publică şi pentru  prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

S-a acționat și pentru prevenirea accidentelor de circulație, în activități fiind angrenați și polițiști din cadrul Biroului Rutier Cluj-Napoca.

Acţiunea a fost desfăşurată pe raza localităţilor  Florești, Gilău și Măguri-Răcătău.

În cadrul activităţilor, au fost legitimate 116 persoane şi au fost verificate 59 de autovehicule. 

Abaterile constatate de poliţişti au condus la aplicarea a 58 de sancţiuni contravenţionale, 1 pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, conform prevederilor Legii 61/1991, 54 pentru abateri de la legislaţie rutieră, conform O.U.G. 195/2002, respectiv 14 pentru încălcarea regimului legal de viteză, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, lipsa inspecţiei tehnice periodice și 40 pentru alte abateri. 

De asemenea, au fost reținute un permis de conducere și un certificat de înmatriculare.



Comentarii Facebook