Vineri 22 Noiembrie

Razie de amploare la Pata Rât! Ce au descoperit polițiștii VIDEO



Polițiștii clujeni au efectuat o serie de controale de amploare, miercuri, în zona Pata Rât, din Cluj-Napoca.

Conform IPJ Cluj, circa 50 de poliţişti din cadrul tuturor secţiilor de poliţie urbană, luptători de intervenție rapidă, împreună cu jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj şi poliţişti locali, au fost angrenaţi în activităţi.

Acţiunea a vizat punerea în legalitate a persoanelor fără documente de identitate, depistarea celor care se sustrag de la urmărirea penală, precum şi descoperirea bunurilor căutate în temeiul legii.

În cadrul acţiunii au fost legitimate 301 persoane şi au fost controlate 31 de autovehicule. La sediul secţiei de poliţie au fost conduse 20 de persoane bănuite de comiterea unor fapte antisociale.

De asemenea, a fost controlată activitatea a 12 societăţi comerciale din zonă.

Oamenii legii au aplicat 23 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 4.540 lei, majoritatea fiind aplicate pentru nerespectarea regimului domicilierii și a regimului rutier.

Totodată, 6 câini comunitari au fost ridicaţi de organele specializate şi transportaţi la locurile special amenajate.

Comentarii Facebook