Vineri 22 Noiembrie

Razie de mare amploare în trafic la Cluj. S-au dat amenzi de peste 37.000 lei într-o singură zi


Peste 100 de polițiști de la Rutieră au ieșit, vineri, în controale pe raza județului Cluj, aceștia aplicând peste 250 de ameni, în valoare de aproximativ 37.000 lei.

Activităţile s-au organizat pentru fluidizarea traficului şi combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere grave. Au fost vizate viteza neregulamentară şi cea neadaptată condiţiilor de trafic, echiparea necorepunzătoare a vehiculelor pentru iarnă şi conducerea sub influenţa alcoolului.

De asemenea, s-a verificat respectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă şi trasportul minorilor în dispozitive de retenţie, acordarea de prioritate pietonilor şi celorlalte vehicule angrenate în trafic, atunci când este necesar.

Astfel, în cadrul acţiunii, pentru abaterile constatate, poliţiştii au fost nevoiţi să aplice 250 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de circa 37.000 lei, la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Dintre acestea, cele mai numeroase au constat în nerespectarea regimului legal de viteză şi neportul centurii de siguranţă.

De asemenea, s-au reţinut 16 permise de conducere, cu precădere pentru neacordarea de prioritate pietonilor, iar pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.

Comentarii Facebook