Duminica 22 Decembrie

Razie de noapte în Cluj! Polițiștii au dat amenzi de peste 80.000 de lei în doar 4 ore


O acțiune a polițiștilor clujeni care a vizat păstrarea ordinii publice și a siguranței pe șosele a fost desfășurată în cursul nopții de 16/17 martie, în intervalul orar 00.00 – 04.00 în Cluj. 

,,La această acțiune au participat polițiști din cadrul Secțiilor 1-7 Cluj-Napoca și cei ai secțiilor rurale Apahida, Baciu și Florești, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, alături de luptătorii Serviciului pentru Actiuni Speciale.

De asemenea, acțiunile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Imigrări, jandarmilor clujeni și specialiștilor ISU.", informează IPJ Cluj.

S-au efectuat verificări în 58 de locații, unde au fost legitimate 643 de persoane și au fost verificate în trafic circa 300 de autovehicule.

În acest context, în urma abaterilor constatate au fost aplicate 94 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 84.000 de lei.

În cadrul controalelor derulate în trafic au fost reținute 7 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare.

Totodată, s-au constatat constatat două  infracțiuni în flagrant și au fost amprentate 4 persoane.

Comentarii Facebook