Razie de noapte în Mărăști și Gheorgheni! Câte amenzi s-au dat în două ore
Polițiștii clujeni au desfășurat, azi-noapte, o serie de controale pe raza cartierelor Mărăști și Gheorgheni.
”În noaptea de 11-12 februarie a.c., în intervalul orar 23.30 - 01.30, polițiștii secțiilor 1, 2 și 7 din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au organizat o acțiune de prevenire si combatere a infracţiunilor de furt de/din autovehicule, din garaje și locuințe, precum şi a altor genuri de infracţiuni care se comit în segmentul stradal”, informează IPJ Cluj.
Polițiștii rutieri și cei de ordine publică, în colaborare cu funcționari din cadrul Poliției Locale Cluj-Napoca, au acționat e raza cartierelor Mărăști și Gheorgheni, fiind legitimate peste 50 de persoane și controlate 25 de vehicule.
Abaterile înregistrate în cadrul acțiunii preventiv-reactive desfășurate au impus aplicarea unui număr de 10 sancțiuni contravenționale.
Măsurile legale au fost întreprinse de polițiștii clujeni pentru nerespectarea prevederilor legale conform Legii nr. 61/1991, rep și a OUG 195/2002. Totodată, a fost reținut un permis de conducere și un certificat de înmatriculare.
Câteva dintre străzile municipiului Cluj-Napoca unde au acționat polițiștii: Strada Piața 1848; Piața Abator, Piata 1 Mai, Sobarilor, G.G. Byron, București, Lacu Rosu, Gorunului și Scortarilor, Dâmboviței, strada Teodor Mihaly, strada Al. Vaida Voevod, intersecția străzii Campina cu strada Fabricii de Zahăr.
0 Comentarii