Razie de noapte în trafic, pe mai multe străzi din Cluj-Napoca. Câte amenzi au dat polițiștii FOTO
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au desfășurat, azi-noapte, între orele 01.00-04.00, o serie de controale în trafic, în cadrul planului de acțiune ,,Blocada”.
Astfel, în intervalul menționat, efective mărite de polițiști din cadrul structurilor de siguranță publică și patrulare, investigații criminale și rutieră au acționat pe raza municipiului Cluj-Napoca, pentru menținerea unui climat de siguranță publică, prevenirea faptelor antisociale și a abaterilor rutiere, depistarea persoanelor care încalcă prevederile legale sau sunt urmărite în temeiul legii.
S-a acționat, cu precădere, pe străzile: Calea Turzii, Horea, Calea Florești, Calea Mănăștur, Bulevardul 1 Decembrie 1918, Donath, Tăietura Turcului, Traian Vuia, precum și în zona piețelor Gării și Unirii, din Cluj-Napoca.
În cadrul acțiunilor, au fost legitimate 56 de persoane și au fost controlate 42 de autovehicule. Pentru neregulile constatate, s-au aplicat 27 de sancțiuni contravenționale și a fost reținut un permis de conducere.
0 Comentarii