Duminica 22 Decembrie

Razie de noapte la Cluj-Napoca, în weekend. Câte infracțiuni au constatat oamenii legii


Polițiștii clujeni au desfășurat, în acest final de săptămână, o serie de controale de amploare pe raza municipiului Cluj-Napoca.

”La data de 13/14 iulie a.c., pe raza municipiului Cluj-Napoca a fost organizată o acţiune punctuală având ca scop asigurarea climatului de siguranță publică și respectarea legii, prevenirea, descoperirea și combaterea faptelor de natură contravențională și infracțională, reducerea numărului accidentelor rutiere, precum și depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor care încalcă prevederile legale sau sunt urmărite în temeiul legii”, informează IPJ Cluj. 

La această acțiune au participat polițiști din cadrul Secțiilor 1-7 Poliție - Compartimentul Siguranță Publică și Patrulare, polițiști din cadrul Biroului Rutier Cluj-Napoca și polițiști locali.

S-a acționat, cu precădere, în zona piețelor Unirii, Mihai Viteazu, Gării, Muzeului și a Parcului Central.

Acțiunea polițiștilor a continuat și în noaptea următoare; astfel, în 14/15 iulie a.c., s-au efectuat controale în zona Pieței Gării, din Cluj-Napoca, fiind vizate barurile, sălile de jocuri de noroc, zona pietonală, parcarea auto și standul taxi, pasajul subteran.

În cadrul acțiunilor au fost legitimate 94 de persoane și au fost controlate 30 de autovehicule. Au fost constatate 21 contravenții la regimul rutier și la cel referitor la menținerea ordinii și liniștii publice. De asemenea, au fost reținute 2 permise de conducere și a fost constatată o infracțiune rutieră.


Comentarii Facebook