Duminica 22 Decembrie

Razie în trafic la Cluj! Câți șoferi au fost prinși fără permis într-o singură zi



Polițitșii clujeni au organizat, joi, o serie de controale pe principalele artere de circulație din Cluj, pentru prevenirea accidentelor, a transporturilor ilicite de mărfuri și pentru fluidizarea traficului.

De asemenea, poliţiştii rutieri au fost prezenţi pe principalele artere de circulaţie pentru fluidizarea circulaţiei, precum şi în zona instituţiilor de învăţământ pentru a preveni producerea unor evenimente rutiere.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii rutieri au constatat cinci infracţiuni rutiere. Patru conducători auto circulau cu autovehicule, deşi nu aveau permis de conducere, iar cel de-al cincilea conducea un vehicul neînmatriculat.

Faţă persoanele în cauză, cu vârste cuprinse între 15 şi 41 de ani, din Cluj-Napoca şi Turda, se efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul fără permis de conducere, respectiv pentru punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul, neînregistrat sau neînmatriculat.

Comentarii Facebook