Duminica 22 Decembrie

Razie la taximetriștii de la Aeroport. Ce nereguli au găsit oamenii legii


Polițiștii clujeni au împărțit amenzi de peste 3.000 de lei taximetriștilor clujeni, care își desfășoară activitatea în zona Aeroportului din Cluj-Napoca.

În cadrul unei acțiuni a polițiștilor, desfășurată joi, au fost verificate 32 de taximetre şi, pentru neregulile constatate, oamenii legii au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de aproximativ 3.000 lei.

Astfel, au fost aplicate sancţiuni pentru neprezentarea documentelor obligatorii, conform O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, pentru lipsa asigurării pentru persoane şi bagajul acestora, conform prevederilor Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, precum şi pentru refuzul legitimării, contravenţie prevăzută de Legea 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Comentarii Facebook