Duminica 22 Decembrie

Razii de amploare ale polițiștilor la Dej. Câte amenzi s-au dat într-o singură zi



Aproximativ 50 de poliţişti de investigaţii criminale, rutieri, ordine publică, criminalişti şi de investigare a criminalităţii economice, au efectuat controale, ieri, pe raza municipiului Dej şi a comunelor arondate.

”Ieri, 2 martie, în intervalul 07:00-11:30, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dej şi ai Secţiei 5 Poliţie Rurală Dej au organizat şi desfăşurat o razie în zona de competenţă”, conform IPJ Cluj.

Astfel, în cadrul acţiunilor derulate, au fost verificate 8 societăţi comerciale. De asemenea, au fost legitimate 139 de persoane, 10 dintre acestea, bănuite de fapte antisociale, fiind conduse la sediul unităţii de poliţie.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 68 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 15.000 de lei. Sancţiunile au fost aplicate pentru nerespectarea Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, O.U.G 97/2005 privind regimul domicilierii, Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi a O.U.G 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

De asemenea, au fost confiscate bunuri alimentare şi nealimentare, în valoare totală de circa 2.000 de lei. De exemplu, 60 de kilograme de carne de pui şi mezeluri având termenul de valabilitate expirat, ori care nu aveau aplicat un astfel de termen, au fost confiscate.

Comentarii Facebook