Duminica 22 Decembrie

Razii de amploare în centrul Clujului. Polițiștii au luat la ”puricat” toate localurile din zonă



Polițiștii clujeni au efectuat controale de aploare, zilele trecute, în zona centrală a municipiului Cluj-Napocca, în urma cărora au depistat persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni, precum şi nereguli referitoare la funcţionarea unor localuri publice.

Potrivit IPJ Cluj, s-a acționat, cu precădere, în zona piețelor Unirii, Mihai Viteazu, Gării și Muzeului, fiind efectuate controale în localuri publice, case de amanet, unități bancare, case de schimb valutar.

Au fost verificate 33 de unităţi bancare, case de amanet, case de schimb valutar, staţii peco. De asemenea, au fost verificaţi 39 de agenţi de pază şi controlate 6 localuri publice.

În urma controalelor în localurile publice, poliţiştii au constatat nereguli privind funcţionarea a două dintre acestea, situate în zona Pieței Muzeului și străzii Horea. Astfel, au fost aplicate sancţiuni în valoarea totală de 4.000 de lei pentru nerespectarea programului de funcţionare prevăzut în autorizaţie, respectiv funcţionare fără autorizaţie în acest sens, neafişare preţuri, servirea persoanelor aflate în stare avansată de ebrietate cu băuturi alcoolice.

Au fost legitimate 127 de persoane, 5 dintre acestea, bănuite de comiterea unor fapte ilicite, fiind conduse la sediul unităţii.

Poliţiştii au constatat 5 infracţiuni şi 27 de contravenţii, 12 dintre acestea fiind pentru nerespectarea Legii 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică.

Comentarii Facebook