Un clujean plecat într-o vizită mai lungă la București a scris o recenzie despre orașul de pe Dâmbovița, unde se dă ora exactă în România. Ei bine, orașul acela haotic, cu trafic infernal, cu oameni nesimțiți care vor să ia și pielea de pe tine, cu aglomerație și fără bun simț s-a mutat la Cluj-Napoca, iar la București oamenii s-au schimbat. 

Clujul s-a dezvoltat, dar e într-o bulă, cu PR -ul făcut de primar, cu festivalurile, până când am ajuns ca Bucureștiul cel hulit din anii 2000. Acum, în ”capitala” Ardealului avem trafic infernal, locuințe scumpe și o societate în care oamenii nu se mai simt bine. 

”Scurt pe doi, am locuit doar în Transilvania și în Cluj mai bine de jumătate din viața mea. La București am fost maxim 2 zile consecutive cu excepția de anul asta cand am stat 10 zile.

Trafic

Știind ce dezastru e să șofezi în Cluj mă așteptam să fiu omorât cum ajung în București. Surpriză, nu! În cele 10 zile de stat prin sectorul 4 am urmărit cu atenție fiecare intersecție și am fost foarte surprins cât de calm se conduce în București.

Ca să nu am probleme am zis că iau autobuzul. Surpriză și aici, autobuzele mergeau cu 30 de kilometri pe ora. M-am pus lângă cabina șoferului de vreo 2 ori și mă uităm la viteza. Maxim 30. Nimeni nu lua foc, liniște.

A trebuit să iau mașina pe la sfârșitul șederii și mă gândeam la toate claxoanele pe care o să le iau. Surpriză, nimic! Ba chiar eu eram Speedy Gonzales obișnuit cu pornirile sub claxoane de la Cluj. Acolo 50-60 de kilometri pe ora și ești foarte bine.

Politețe

Am avut treabă la un spital. La Cluj, deseori am fost luat la 11 metri în spitale. Că de ce aduc o plasă de mâncare, ce caut acolo, că nu e o ora, că nu e ușa, că nu e bine. La București intru tremurând în spital în așteptarea injuraturilor și certurilor doar să fiu surprins din nou. Mă duc la ghișeul informații, întreb ce am de întrebat și mi se răspunde foarte frumos ce și unde să mă duc. Ajung în fața ușii de la salon, peste tot semne că e închis, acces numai cu cartela. Aștept. Iese o doctoriță, mă-ntreabă ce caut. Spun și-mi zice: ”Da' intrați că e deschis, nu luați în seama semnele”.

În fiecare magazin în care am intrat, cum stăteam pierdut 2 secunde, venea cineva să mă întrebe dacă poate sa mă ajute. Și nu cu atitudinea din Cluj ”Ce cauți aici și de ce îmi strici cheful?”, ci cu ”Ce vreți sa faceți, ia să vedem cum putem face treaba sa meargă”.

Nu știu, și la București am fost luat cu ”Ce vreți?”, dar nu era cu conotație specifică din Cluj și anume ”Ce dracu' vrei și tu prost ordinar, jeg de om ce ești”, ci era un fel de ”Spuneți ce problemă aveți să găsim o soluție”. Și asta PESTE TOT.

Civism

În București lumea e într-adevăr foarte guralivă. Eram în ceva shaormerie să iau shaorma de București și cineva în fața mea începuse sa întrebe: E proaspăt șnitelul asta? WTF? Stăteam mirat, ce rost are întrebarea? Dacă nu e, ce o sa zica? Că e proaspăt. Și în alte locuri tot așa lumea întreba chestii fără rost, nici nu mai știu, de sosuri, de pâine, de muște, etc. Chestii care eu unul nu te-aș întreba vreodată.

Dar. De fiecare data când salutam pe cineva, mi se răspundea. La Cluj am intrat o dată într-o frizerie și am salutat oamenii care așteptau. Așa s-au încruntat toți de parcă i-am înjurat. Și aici unde locuiesc pe strada sunt unele familii, cand trec pe lângă curtea lor și salut, zici că parcă le-am scuipat în ograda. La București mereu primeam un ”Să trăiți!” dacă nu un ”Bună ziua”. Lumea era chiar zambitoare când îi salutam.

O altă chestie s-a întâmplat în autobuz, niște puști vorbeau între ei mai tare. Mici, de vreun metru și jumătate. ”Co..e” în sus, ”co..e” în jos. Nimic deosebit pentru mine. Ca s-a dus acolo, ca s-a întâlnit cu nu știu cine, chestii banale, dar vorbeau mai tare si cu peiorativele aferente. O tanti îi zice pe un ton bucurestean că să-și țină fleanca. Ok, cam de mahala exprimarea, dar spiritul mesajului era corect. Unul din piticii asta i-o întoarce, că să nu se bage. Scurt pe doi, tot autobuzul s-a autosesizat și i-a luat la corecție pe ăștia doi.

Mi-a plăcut implicarea.

La Cluj soția era însărcinată și i s-a făcut rău pe autobuz. A coborât și a căzut pe jos. NIMENI nu a bagat-o în seama. NIMENI. A stat grămadă sprijinită de un stâlp cu oameni comentând ca ce-o apucat-o și pe golanca asta.

Concluzie

Nu știu ce sa zic. M-am întors la Cluj, în traficul și în cultura clujeană după București și mă simt ciudat. Parcă sunt pe alta planetă. Iar au început claxoanele, accelerările în forță, gălăgie și fețe de oameni ursuze și gata să sară la bătaie. Chiar, pe trotuar în București, lângă drumuri cu 3 benzi pe sens, puteam să mă aud vorbind cu soția. În Cluj, niciodată nu pot să vorbesc ceva pe stradă de motoarele ambalate.

Mi-am dus azi dimineață copilul la grădiniță, nici nu am apucat să virez stângă (semnalizăm deja). Eram efectiv cu roata pe banda opusă ca domnul din spate, cărunt, bărbierit, la costum, deja își adâncea ambele mâini în claxonul mașinii. Foarte bizar. M-am oprit, mă uităm la el. Îi zburau mâinile în mașină, nu știu ce credea, ce voia, ce zicea. Aparent, în Cluj să virezi la stânga după ce ai semnalizat în prealabil e interzis. Nu știu, ia oamenii prin surprindere”, a relatat clujeanul nemulțumit de Cluj.