Recomandările jandarmilor pentru clujenii care vor să meargă pe munte. Vezi ce reguli trebuie să respecți
Cu ocazia mini-vacanței de 1 iunie și Rusalii, jandarmii au emis o serie de sfaturi pentru clujenii care vor să își petreacă timpul liber la munte.
Astfel, pentru siguranţa turiștilor care vor face drumeții montane în perioada mini-vacanței de Rusalii, jandarmii montani clujeni fac următoarele recomandări:
- să respecte regulile muntelui, să nu lase în urma lor resturi menajere depozitate în spaţii neamenajate;
- să fie echipaţi adecvat(bocanci, un rucsac cu strictul necesar);
- să nu distrugă mediul înconjurător prin diverse acţiuni neconforme cu protejarea acestuia;
- să nu aprindă focul în locurile neamenajate;
- să nu distrugă semnele de orientare turistică ale traseelor;
-să nu intre cu autoturismele în zonele marcate;
- să folosească numai traseele marcate şi să urmărească marcajele de pe traseu;
-să nu pornească pe un traseu după consumarea băuturilor alcoolice;
De asmenea, cei aflați în drumeții pot să solicite sprijinul Jandarmeriei Montane (apelând numărul unic de urgenţă 112), specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunţă, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor şi locul unde sunt persoanele aflate în dificultate.
0 Comentarii