Duminica 22 Decembrie

Recomandările polițiștilor pentru șoferii clujeni: Cum trebuie să circulați în condiții de ploaie


Meteorologii au anunțat câteva zile de ploaie la Cluj, context în care polițiștii clujeni au emis o serie de recomandări pentru condducătorii auto care se deplasează pe carosabilul umed.

Un accident grav cauzat pe fondul condițiilor meteorologice și neadaptarea vitezei la carosabilul umed a și avut loc, luni seară, pe Calea Turzii, din Cluj-Napoca.


Vezi mai multe AICI - Ploaia și neatenția fac victime la Cluj! Șoferul unui BMW a cauzat un accident cu victimă pe Calea Turzii FOTO


Astfel, poliţiştii rutieri recomandă conducătorilor auto ca, în condiţiile unui carosabil umed, să ruleze cu viteză redusă, adaptată condiţiilor de drum, să fie mai atenţi la volan, fără să bruscheze comenzile vehiculului. Fiecare manevră în trafic trebuie să fie efectuată numai după o temeinică asigurare, pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur.

Prima condiţie a deplasării autovehiculului în deplină siguranţă este corelarea manierei de condus cu specificul suprafeţei carosabile.

Înainte de a porni la drum, asiguraţi-vă că parbrizul, geamurile laterale şi luneta vă permit o vizibilitate foarte bună. Trebuie să aveţi în bună stare de funcţionare ştergătoarele şi instalaţia de climatizare şi dezaburire.

Nu frânaţi brusc. Păstraţi o distanţă suficientă faţă de autovehiculul din faţă, astfel încât să puteţi opri în siguranţă, în situaţia în care acesta încetineşte sau opreşte brusc.

Pentru evitarea producerii unor blocaje în trafic, recomandăm şoferilor să nu depăşească coloana de autovehicule oprite la semafor şi să nu oprească sau să staţioneze în locuri unde ar putea împiedica desfăşurarea normală a traficului rutier.

Păstraţi liber centrul intersecţiei şi nu blocaţi calea de rulare a mijloacelor de transport public.

Fiţi atenţi în permanenţă la poliţiştii rutieri din trafic şi urmaţi recomandările lor.

Pietonii trebuie să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile special amenajate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de şoferi.

Comentarii Facebook