Rectorul UTCN a participat la primul Forum European de Inovare din Silicon Valley, la invitația Comisarului European Mariya Gabriel
Rectorul UTCN a participat la primul Forum European de Inovare din Silicon Valley, în perioada 20 - 24 martie, la invitația Comisarului European Mariya Gabriel, ca parte din delegația alcătuită din membri ai Parlamentului European, președinți de regiuni, primari, rectori și reprezentanți ai peste 40 de companii de top.
Delegația a promovat ecosistemul european de inovare în cadrul European Innovation Days, care a avut loc pentru prima dată în Silicon Valley, Statele Unite ale Americii și a urmărit promovarea Europei ca hub pentru inovația deep-tech, în domenii cu evoluție dinamică (energie durabilă, industria aerospațială, industria auto, sănătate, securitate și biodiversitate), în concordanță cu Noua Agendă Europeană pentru Inovare.
UTCN - o prezență activă în peisajul european al inovării
Universitățile europene joacă un rol central în domeniul inovației, vital pentru abordarea provocărilor actuale ale societății precum și pentru diversificarea oportunităților oferite tinerilor specialiști. Strategia europeană pentru universități își propune să consolideze capacitatea instituțiilor de învățământ superior de a atrage talente în Europa, de pe întreg mapamondul.
Prezența Rectorului UTCN în această delegație a reprezentat o excelentă oportunitate de a interacționa cu toți ceilalți participanți la acest eveniment de anvergură, de a pune bazele unor noi și valoroase colaborări în domeniul cercetării și educației. De asemenea, această ocazie s-a constituit într-o oportunitate unică de prezentare și promovare a universității noastre, ca și componentă reprezentativă a sistemului de învățământ superior european.
Pe parcursul evenimentului European Innovation Days, participanții au prezentat ecosistemele de inovare de succes dezvoltate la nivelul UE și au pus în evidență, din diverse perspective, modelul european de inovare.
Ziua I – 21 martie
Prima zi din agenda delegației condusă de Comisarul European pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret, Mariya Gabriel în Silicon Valley, a adus împreună membrii delegației în cadrul unor întâlniri la nivel înalt.
Din agenda zilei
21 martie, 9:30-10:55: Masa rotundă a membrilor Delegației UE cu Comisarul European pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret, Mariya Gabriel, în scopul pregătirii evenimentelor „Europa cheamă inovatori” și „Forumul UE pentru inovare”;
21 martie, 11:00 – 13:30: Masă rotundă dedicată modalităților prin care companiile europene pot accesa Fondul de inovare din Silicon Valley, cu speakeri din rândul unora dintre cele mai mari corporațiilor europene cheie (Siemens, Volkswagen, Enel, BBVA, Bosch, Eni, Körber, Orange, SAP)
21 martie 13:30 – 16:30: Europa cheamă inovatorii - o reuniune în care se vor discuta noile oportunități, disponibile în ecosistemul european conectat la Silicon Valley. UE caută să atragă talente, specialiști care să inoveze și astfel să contribuie la extinderea expertizei europene în a crea un impact pozitiv în societate.
Ziua II – 22 martie
European Innovation Forum a constituit un punct de referință în ansamblul activităților derulate în cadrul European Innovation Days. Acest eveniment, desfășurat în sistem hibrid, a adus în discuție viitorul inovației europene și a analizat modalitățile prin care toți cei implicați contribuie la dezvoltarea acestui domeniu. Rectorul UTCN, Prof.dr.ing. Vasile Țopa, a susținut o prezentare în cadrul panelului Cum reușesc universitățile europene să facă ecosistemele de inovare din Uniunea Europeană cât mai atractive pentru inovatori?, alături de alți rectori ai unor renumite universități europene: Prof. Ilkka Niemelä, President of Aalto University, Finland; Svein Stølen, Chair of the Guild of European Research-Intensive Universities and Rector of the University of Oslo, Norway; Ludovic Thilly, Chair of Coimbra Group of Universities and Vice-Rector for European Networks, University of Poitiers, France.
Vizita Rectorului UTCN la University of California, Berkeley și San José State University
Cu ocazia forumului ”European Innovation Days in Silicon Valley”, Rectorul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, Prof. dr. ing. Vasile Țopa, a participat, alături de delegația rectorilor de la alte universități europene de prestigiu și Directorul Comisiei Europene pentru ”Innovation, Digital Education & International Cooperation”, Antoaneta Angelova-Krasteva, la vizitarea prestigioaselor universități americane, UC Berkeley și San José State University.
La UC Berkeley, delegația europeană a avut o primă întâlnire cu reprezentanții departamentului Global, International and Area Studies, respectiv cu domnii Prof. Jeroen Dewulf, Prof. Mark Sandberg, Prof. Trond Peterson și Prof. Akasemi Newsome. Cu aceasta ocazie, a fost prezentat ecosistemul de învățământ din jurul UC Berkeley, precum și posibilitățile de dezvoltare a colaborării academice și de cercetare, între spațiul european al învățământului superior și universitatea americană. Prin vocea reprezentantului Comisiei Europene, s-au prezentat noile instrumente de cooperare aflate pe agenda viitoare a forurilor europene.
Vizita a continuat cu întâlnirea delegației europene cu cancelarul universității, Carol Christ, asistată la acest moment important al vizitei, de Laura Hassner - Strategic Advisor UC Berkeley's Chief Innovation și Ashley Spinelli, Director, Global Engagement Office.
Au fost prezentate direcțiile principale de acțiune privind programele de antreprenoriat, poveștile de succes rezultate prin aceste programe, precum și platformele de inovare dezvoltate/utilizate.
Vizita la San José State University a fost organizată de către Consulul Onorific al României din Sacramento, California, Alin Victor Alistar. La întâlnire a participat și Consulul Onorific al României la San Francisco, California, George Roth, precum și Directorul Biroului de Relații Externe și Investitori, Emilia Botezan, de la Primaria municipiului Cluj-Napoca. Din partea SJSU, au fost prezenți Prof. Ph.D. Fred Barez, Directorul Departamentului de Aviație și Tehnologie și Alan Wong, Ph.D, Director, Business Development and External Relations & Director, Silicon Valley Center for Global Studies. Discuțiile au abordat diverse teme de interes comun, cu accent pe cele din domeniul inteligenței artificiale, cybersecurity, blockchain și big data.
Au fost stabilite acțiuni concrete de colaborare pe plan academic, de cercetare științifică în domeniile abordate. Discuțiile au fost urmate de vizitarea laboratoarelor din departamentul de inginerie, precum și campusul universității.
Participarea UTCN, reprezentată de Rectorul Prof.dr.ing. Vasile Țopa, la această manifestare internațională de excepție, reprezintă o certificare a politicilor și strategiilor pe care universitatea le urmărește, ca instituție puternic ancorată în spațiul european al educației, cercetării, inovării și digitalizării. Poziționarea UTCN ca universitate de referință în peisajul european al inovării este consecință a creșterii constante a reputației universității, prin implicarea, promovarea și susținerea performanței și a excelenței în toate domeniile de activitate.
1 Comentariu
Europa = Satana:
https://youtu.be/YC7wxCdANfI?si=WUPYOHyOQXWNH59i
Recomandat Ar Fi Ieșirea României Din Uniunea Europeană, Deoarece Este Mai Bine.
Trimiteți Mai Departe Aceste Informații Pentru A Ajunge La Cât Mai